Social

Cati bani ne-ar costa unirea cu Basarabia

Acest text nu este nici nepatriotic si nici revizionist. Este un calcul facut la rece care nici nu sprijina, dar nici nu descurajeaza unirea Basarabiei cu Romania. Pina acum nimeni din Romania sau din Republica Moldova nu si-a asumat efectuarea acestui calcul: citi bani ar costa unificarea. Premisa de la care plecam este ca de o parte si de alta a Prutului a fost luata decizia politica de unificare. „Cotidianul“ si-a asumat acest demers, iar nota de plata a romanilor a iesit cam asa: intre 30 si 35 de miliarde de euro in primii cinci ani dupa ce Romania si Basarabia „ar fuziona“. In urma cu citeva zile, presedintele moldovean Vladimir Voronin spunea ca Basarabia nu se va uni niciodata cu Romania. Asta, dupa ce omologul sau roman, Traian Basescu, afirma cu „substrat“ ca Republica Moldova ar putea intra in UE prin Romania. Problema unificarii a fost un subiect viu dezbatut in ultimii 16 ani. Se vorbeste despre oportunitati ratate, despre rafuieli intre unionisti si separatisti. Ne desparte oare prezentul mai mult decit ne uneste trecutul? Iar in acest punct, probema ar putea fi pusa invers decit premisa: pina a ne gindi sa dam un raspuns, trebuie sa existe insa o evaluare primara a viitorului in termeni de bani. Romania este o tara care si-a asumat un proiect de dezvoltare alaturi de Uniunea Europeana si banii reprezinta pina la urma un criteriu decisiv. Ne putem permite sa sustinem unificarea in conditiile in care noi insine avem nevoie de sute de miliarde de euro pentru a integra cu adevarat Romania in spatiul european? O dezbatere privind oportunitatea unificarii ar trebui sa porneasca de la aceasta dilema. „Cotidianul“ pune la dispozitia celor interesati o prima proiectie a bugetului unirii Basarabiei cu Romania. Avertisment: avansarea in premiera nationala a unei sume nu este un demers nici pro si nici anti-unire. (Vlad MACOVEI) Daianu: „Putem ajunge la 20 de miliarde“ „Cifrele sint grosiere, dar este important sa avem un ordin de marime“, ne-a declarat profesorul de economie Daniel Daianu ( foto ). „Din modelul dumneavoastra ati exclus paritatea puterii de cumparare“, a spus Daianu, care a adaugat ca, in citiva ani, se va ajunge la convergenta. „Un euro valoreaza mai mult in Basarabia decit in Romania, dar, daca in primul an am avea un raport de zece unitati la patru, peste trei ani am avea zece la opt“, a afirmat Daianu. In ceea ce priveste alocatiile bugetare, el crede ca posibilele viitoare judete ale Moldovei ar primi mai mult decit cele din Romania, apreciind ca nimeni n-ar trebui sa fie suparat pentru asta. „Ar fi rational ca basarabenilor sa le dai mai mult, iar contributia lor la bugetul Romaniei marite ar fi inferioara alocatiilor bugetare. Retelele noastre trebuie interconectate cu ale lor, iar lucrurile nu trebuie lasate pe seama acestora, pentru ca nu au resurse“, a mai spus Daianu. Profesorul mai crede ca, daca luam in calcul si banii europeni, care ar putea fi reorientati in zona pe baza unor programe, povara efectiva a Romaniei s-ar putea diminua la 20-25 de miliarde de dolari pe urmatorii cinci ani. Vladescu: „O suma pe care nu ne-o permitem“ Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu (foto), se declara multumit de faptul ca in Romania mai exista persoane interesate in privinta unei uniri cu Republica Moldova, dar fata de cheltuiala pe care ar presupune-o un astfel de proces nu are dubii: nu ne permitem. „Din acest calcul ar iesi o cheltuiala anuala de 5% din PIB, suma pe care Romania nu si-o permite. Este foarte mult in comparatie cu posibilitatile noastre si ar fi foarte probabil sa ne destabilizam economic. Imaginati-va o familie care are doi copii si care in aceste conditii nu duce lipsa de nimic. Mai face unul. Si tot ar reusi sa se descurce, dar cu eforturi mari. In schimb, daca face trei, poate nici unul nu va merge la scoala“, a explicat ministrul. Vladescu nu crede ca schimbarea caii ferate cu ecartament larg ar fi o cheltuiala fezabila. El a declarat, referitor la aceasta chestiune, ca, personal, ar prefera ca terminalul de transfer ferat sa se situeze in interiorul tarii si nu la granita cu Ucraina. Vladescu a conchis ca este placut surprins de faptul ca „mai exista in Romania oameni care nu sint indiferenti in privinta unirii cu Republica Moldova“. „Am avea nevoie doar de 12 miliarde de euro“ Asteptarile analistilor economici basarabeni sint ceva mai mici decit socotelile noastre. „Nu s-a facut un calcul in acest sens, ci doar un studiu copilaresc bazat pe ce ar cistiga Moldova, si acesta s-a facut in anii ’95“, ne-a declarat Viaceslav Ionita (foto), doctor in stiinte economice la Chisinau, intrebat daca in Basarabia a facut cineva o nota de plata a integrarii economice. „As merge pe o alta cale, fie majorind salariile bugetare si gasind gauri care ar trebui umplute, ca de exemplu, infrastructura, fie luind in calcul suma necesara pentru crearea unui loc de munca. Pentru a avea un nou loc de munca la standarde europene, este nevoie de o cheltuiala de 20.000 de euro, dintre care jumatate ar putea fi contributie privata. Ar trebui sa cream locuri noi de munca la 600.000 de oameni, adica 12 miliarde de euro, sa zicem in cinci ani. Din ce e formata aceasta suma, asta e alta discutie“, ne-a spus Ionita. „Ne-am facut un calcul si, ca sa mergem ceva mai bine decit acum, ne-ar mai trebui cam doua miliarde de euro pe an, dar asta nu implica doar fonduri publice“, a mai adaugat Viaceslav Ionita. Riscuri Cresterea criminalitatii, in special a celei organizate Puseu inflationist din cauza cresterii bruste a multor salarii in Basarabia Imigratie accentuata dinspre judetele sarace ale Basarabiei catre cele bogate din Romania Probleme politice cu Transnistria si Gagauzia Posibil esec al integrarii populatiei rusofone Oportunitati Potentialul agricol al Moldovei este mare, mai ales pentru unele produse extrem de cautate in UE: tutun, vin, legume, culturi ecologice O platforma largita de promovare a exporturilor catre Rusia si Ucraina Cresterea investitiilor datorita salariilor mici, dar si stabilitatii politice mari a noii provincii romanesti 1812 – Basarabia a fost cedata de turci rusilor 1918 – Basarabia isi declara independenta si se uneste cu Romania 1940 – Uniunea Sovietica anexeaza Basarabia si Bucovina de Nord 1989 – Introducerea alfabetului latin si a limbii romane ca limba oficiala 1991 – Fosta Republica Socialista Moldoveneasca isi declara independenta fata de Moscova 1992 – Inceputul razboiului din Transnistria 2001 – Comunistii preiau din nou puterea din Moldova. Vladimir Voronin ajunge presedintele tarii si alterneaza atitudinile rusofile cu cele de sprijinire a apropierii Republicii Moldova de Romania si Uniunea Europeana Patru buzunare largi pentru a aduce Basarabia in Romania Cheltuielile „fuziunii“ pot fi impartite pe patru mari categorii, iar banii vin si de la stat, si din surse private. Ce inseamna uniunea economica a doua state? Cum se pot masura costurile ei? Cine plateste? Intrebari la care istoria recenta nu ofera, cu exceptia modelului german, nici un raspuns. Fara a avea pretentia de a oferi un model perfect, propunem un calcul bazat pe patru componente de cheltuieli, unele indispensabile, altele facultative: cheltuieli legate de unificarea efectiva, cheltuieli pentru armonizarea bugetara, cheltuieli pentru convergenta PIB si cheltuieli de compatibilizare. Costurile unificarii fizice Aici ne referim la cheltuielile economice legate de primul moment, cel al uniunii statale. O cifra exacta este greu de calculat, dar putem vorbi despre citeva tipuri de cheltuieli care sint indispensabile. Uniunea statala presupune disparitia unei granite si aparitia alteia, cu costurile de rigoare ale securizarii ei, operatiune indispensabila, pentru ca Romania va fi membra a Uniunii Europene. De asemenea, presupune o uniune monetara, adica inlocuirea leului moldovenesc cu cel romanesc, cu toate efectele complicate pe care le presupune asta. In plus, vorbim despre compatibilizarea intregii administratii, care trebuie sa functioneze dupa modelul romanesc, de schimbarea sistemului de evidenta a populatiei (care merge pina la banala inlocuire a actului de identitate), de schimbarea sistemului fiscal, administrativ-teritorial etc. O evaluare a tuturor acestor costuri, exclusiv publice, nu a fost inca facuta de autoritati, in absenta unei preocupari a administratiei de la Bucuresti pentru proiectul unificarii. Se pot insa masura costurile pentru principalele activitati „unificatoare“. Armonizarea bugetara Este indispensabila in masura in care rezultatul potentialei unificari este o tara cu aceleasi reguli de functionare a Romaniei de azi, si nu un stat federativ in care Moldova s-ar autoguverna. Asta inseamna ca resursele bugetare alocate de stat trebuie sa fie si dincolo de Prut egale cu cele alocate in Romania de acum, respectind, bineinteles, proportia. O componenta de baza este armonizarea salariilor bugetarilor, pentru ca, altfel, nimeni nu ar putea explica unui profesor din Chisinau de ce primeste de doua ori mai putini bani colegul sau din Bucuresti, pentru aceeasi munca. Si, de aici, armonizarea cheltuielilor pentru tot sistemul de invatamint, sanatate, administratie, justitie, politie etc. O cifra poate fi calculata pe baza diferentei dintre bugetele Romaniei si Moldovei. Convergenta PIB Rezultatul uniunii este o Romanie mai mare, dar, daca peste Prut situatia economica ramine la fel, cetatenii Basarabiei n-au nici un motiv sa se bucure. Plecind de la premisa ca doar o activitate economica mai intensa poate duce la un trai mai bun, inseamna ca locuitorii Basarabiei trebuie sa produca mai mult ca sa poata trai mai bine. Pentru o integrare minimala, am luat diferenta dintre produsul intern brut pe cap de locuitor in cea mai saraca zona din Romania (judetul Vaslui) si cel din Republica Moldova. Pentru a se acoperi aceste diferente, e nevoie de investitii, adica de bani pompati in acea economie (si din fonduri publice, dar si din fonduri private, de dorit fiind ca ultimele sa fie majoritare), care sa produca alti bani. O cifra poate fi avansata. Cheltuielile de compatibilizare Nu este vorba despre cheltuieli imediate sau indispensabile care sa fie suportate din bani publici, decit daca exista o decizie politica in acest sens sau daca activitatea economica o cere. De exemplu, reteaua feroviara a Moldovei este pe ecartament lat, iar calea ferata poate fi schimbata dintr-o decizie politica sau ca urmare a evolutiei economice ulterioare a tarii care sa necesite un ecartament ca acela din Romania, pentru a nu se mai pierde timpul cu transbordarea, asa cum se face acum. La fel stau lucrurile cu reabilitarea sau constructia de noi drumuri sau poduri ori cu constructia de centrale electrice – Moldova importa 90% din energia pe care o consuma, dar pretul de import este, momentan, mai mic decit cel rezultat dintr-o centrala noua, construita de un privat. (Mihai Nicut) Proiect de buget al unificarii „Cotidianul“ a identificat principalele tipuri de cheltuieli ale unificarii si valoarea acestora. In bugetul „fuziunii“ dintre Romania si Republica Moldova vom avea, cel putin in primii ani, doar cheltuieli, mari, si venituri extrem de mici. Convergenta PIB Pentru o convergenta minimala cu economia romaneasca, probabil cel mai bun reper pentru Moldova ar fi Vasluiul, cel mai sarac judet din Romania. Potrivit Directiei Judetene de Statistica Vaslui, PIB-ul judetului a fost de 23.578,5 miliarde de lei vechi, in 2003, la o populatie de 464.184 locuitori, acestea fiind ultimele date disponibile. La cursul mediu pentru acel an, rezulta un PIB pe cap de locuitor de 1.352 de euro. Corectat cu cresterea economica medie anuala din 2004 si 2005 si raportat la cursul mediu, rezulta, pentru Vaslui, un PIB pe cap de locuitor de 1.581 de euro, in 2005. Suma este aproape tripla fata de cit produce un basarabean. Potrivit Guvernului de la Chisinau, PIB-ul estimat in Republica pentru acest an este de 44,2 miliarde de lei moldovenesti, adica 2,6 miliarde de euro (un euro valoreaza aproximativ 17 lei moldovenesti). Populatia Moldovei este de 4,22 milioane de locuitori, revenind asadar un PIB pe cap de locuitor de doar 616 euro. Rezulta, asadar, o diferenta absoluta de 965 de euro intre cit produce, pe an, un roman din cel mai sarac judet al tarii si cit produce un basarabean. Exista un singur raspuns la intrebarea: cum poate un basarabean sa produca tot atit cit un vasluian? Investitiile, prin care sa apara activitati productive, care sa puna la treaba forta de munca locala, iar marfa produsa de ea sa se vinda si sa se contorizeze in PIB. Apare, asadar, intrebarea: citi euro trebuie pompati acolo pentru ca PIB-ul sa creasca cu un euro. Raspunsul vine din partea profesorului de economie Daniel Daianu si se numeste „implemented capital output ratio“ (raportul capitalului externalizat). „PIB-ul, ca pondere nou creata, este rodul avutiei nationale care produce, a activelor care lucreaza efectiv. Exista un raport mediu intre totalul capitalului din economie si valoarea creata si este, in medie, de unu la trei. Adica, pentru o unitate de PIB e nevoie de trei unitati de capital. PIB-ul Romaniei, de 80 de miliarde de euro (anul trecut – n. red.), este obtinut cu o avutie nationala de 250 de miliarde de euro“, explica Daianu. Aplicind rationamentul profesorului la situatia Vaslui – Basarabia, rezulta ca, pentru acoperirea diferentei de 965 de euro, este nevoie de 2.895 de euro, plus active productive pe cap de basarabean. Raportat statistic la intreaga populatie a tarii, activele noi care ar trebui sa apara, adica investitiile care ar trebui facute pentru a pune Moldova la treaba, se ridica la peste 12 miliarde de euro. Asta fara a mai pune la socoteala ca nici Vasluiul nu sta pe loc. Evident, investitiile ar trebui sa fie intr-o maniera covirsitoare private, dar pentru asta e nevoie ca autoritatile sa cheltuiasca intii din banul public, pentru a-i oferi investitorului conditiile optime ca sa-si inceapa afacerea. Pentru ca investitorul privat nu poate, de exemplu, sa-si deschida o fabrica de bere intr-un loc in care nu exista nici o conducta de apa, drum de acces sau curent electric. Armonizarea bugetara Totalul cheltuielilor bugetare din Republica Moldova s-a ridicat anul trecut la 8,48 miliarde de lei moldovenesti. Pe cap de locuitor, statul moldovean cheltuieste deci 2.019 lei anual, adica 118 euro. Prin comparatie, cheltuielile bugetare ale statului roman au fost fixate anul acesta la 73,7 miliarde de lei, revenind pe cap de locuitor 3.500 de lei (972 de euro). Astfel, pentru ca un moldovean sa beneficieze de aceeasi cheltuiala din partea statului, Romania ar trebui sa puna la bataie nu mai putin de 3,58 miliarde de euro, doar intr-un an. In eventualitatea unei unificari si in eventualitatea in care integrarea economica a Moldovei ar fi dupa modelul german si ar dura cinci ani, s-ar cheltui asadar 18 miliarde de euro, doar daca alocatiile bugetare acordate Moldovei s-ar opri la sumele acordate in Romania acum. Evident, suma poate fi mai mica, in masura in care efortul Bucurestiului va fi sustinut de o crestere economica stabila a zonei Basarabiei, care sa genereze venituri mai mari, taxe mai mari si, implicit, un surplus de incasari bugetare. Alinierea salariilor bugetarilor moldoveni la nivelul celor ale bugetarilor din Romania ar costa statul circa 700 de milioane de euro pe an. Republica Moldova numara peste 203.000 de salariati in sfera bugetara, cifra totala a persoanelor angajate legal in Republica fiind de numai 860.000. Salariul mediu pe acest sector este in prezent de 1.561 de lei moldovenesti, adica 92 de euro. Salariul mediu in sectorul bugetar romanesc, potrivit Institutului National de Statistica, este in prezent de circa 1.000 de lei, aproximativ 285 de euro. Aceasta este si suma la care ar trebui sa ajunga un functionar mediu din Moldova, fara a mai pune la socoteala sporurile. Cistigul mediu in asa-numitul „sector real“ al economiei Moldovei (adica nonbugetarii) ajunge la 1.843 de lei moldovenesti. Salariul minim fixat de Guvernul de la Chisinau este in prezent de 500 de lei moldovenesti, adica 30 de euro. Statul inca mai dicteaza marimea salariilor. Astfel, Guvernul „regleaza“ veniturile prin hotariri. Exista un asa-numit „salariu tarifar“, care se cuvine de exemplu categoriei I de calificare a angajatilor din agricultura. Nivelul lui coincide cu salariul minim pe economie. Pentru angajatii din celelalte ramuri, salariul tarifar pentru categoria I de calificare a fost recent stabilit de Guvern la 700 de lei. Intre obligatoriu si facultativ Cheltuieli de suveranitate Frontiera – Contractul de securizare a frontierelor Romaniei, semnat de autoritatile romane cu concernul european EADS, se ridica la un miliard de euro, pentru cei 3.147 kilometri de granita ai Romaniei. Aplicind acelasi model pentru cei 939 kilometri de frontiera estica ai Moldovei, securizarea ar costa 298 de milioane de euro. Introducerea leului – Facind un calcul pe cap de locuitor, daca denominarea din Romania a costat 30 de milioane de euro, in Basarabia am putea vorbi despre circa sase milioane de euro. Sumele sint mai mari, insa tin si de cheltuielile de adaptare a sistemului bancar si de cele ale BNR. Asumarea datoriei externe – Basarabia are o datorie externa de 675 de milioane de dolari (532 de milioane de euro) care va trebui, evident, asumata de Romania intregita. Cheltuielile de compatibilizare Calea ferata – Din cei 1.138 de kilometri ai retelei basarabene de cai ferate, 1.124 sint cu ecartament larg, adica distanta dintre sine este de 1,52 metri, fata de 1,43 cit este standardul international aplicat si in Romania. Cum pentru reabilitarea unui kilometru de cale ferata din Romania s-au cheltuit 2,3 milioane de euro, suma minima pentru trecerea pe ecartament normal al intregii retele din Basarabia ar fi de 2,58 miliarde de euro. Electricitatea – 80-90% din energia electrica pe care o consuma Republica Moldova vine din import, adica din Ucraina si Rusia. Surse din sistemul energetic romanesc ne-au spus ca, pentru a functiona pe picioarele sale, Moldova ar trebui sa aiba o putere instalata suplimentara de 2.500 MW. Costul unui MW ridicat de la zero este de circa un milion de dolari, asadar iese o nota de plata de aproape doua miliarde de euro, fara a mai pune la socoteala reabilitarea infrastructurii de transport sau noi linii de interconexiune. Informatizare – In Moldova exista, in medie, doar 10,3 calculatoare la 100 de locuitori, iar in Romania procentul este de 16,7. Asadar, pentru a ajunge la gradul nostru mediu de informatizare, ar mai fi nevoie de 270.000 de calculatoare, adica 54 de milioane de euro, la 200 de euro bucata. Cu Transnistria ne-ar costa mai putin Uniunea Sovietica inca isi mai traia ultimele luni de agonie atunci cind populatia rusofona din estul Basarabiei de dincolo de Nistru a decis sa nu ramina in aceleasi granite cu Republica Moldoveneasca. La 2 septembrie 1990, s-a proclamat, unilateral, Republica Moldoveneasca a Transnistriei. Dupa un an si jumatate de incidente de-a lungul Nistrului a izbucnit oficial razboiul, presedintele de atunci al Moldovei, Mircea Snegur, autorizind actiunea militara in Transnistria. Rebelii au rezistat insa, fiind sustinuti de Armata a XIV-a Rusa, cantonata in zona (ramasa si acum acolo), si, dupa ce sute de oameni au fust ucisi si alte citeva mii au parasit zona, s-a semnat un acord de incetare a focului. De atunci, adica din vara lui 1992, Transnistria este separata de Moldova, iar in vara acestui an, prin referendum, s-a votat independenta tarii, nerecunoscuta insa, de 16 ani, de nici un stat din lume. Structura etnica a Transnistriei este impartita aproape egal intre romani (31,9%), ucraineni (28,8%) si rusi (30,4). Din 1990 pina acum, ponderea romanilor a scazut cu 8%. De ce ar fi asadar un mare necaz pierderea unui teritoriu de doar 4.000 de kilometri patrati pe care romanii il parasesc constant? 40% din PIB vine de peste Nistru Raspunsul tine de economie – in urma politicii sovietice de dupa 1945, Transnistria a devenit cea mai industrializata zona a Basarabiei – in 1990 acest spatiu asigura 40% din PIB-ul Republicii, cu toate ca avea doar 17% din populatie. Desi era mamutilor industriali a apus, Transnistria a ramas, totusi, si in anii 2000 furnizorul de electricitate al Moldovei – 90% din energia Republicii era produsa aici. Asta pina in 2005, cind centrala de la Cuciurgan a sistat livrarile catre Moldova, pentru ca Guvernul de la Chisinau nu a acceptat un pret mai mare la electricitate. De atunci, cele 90% din energia necesara Moldovei se importa din Ucraina si, partial, din Romania. In primavara acestui an, centrala, detinuta de gigantul rus RAO EES, a stopat livrarile si catre Ucraina, in urma deciziei acestui stat de a inaspri regimul vamal al marfurilor exportate de republica separatista. Mai precis, pentru toate marfurile transnistrene care intra in Ucraina s-au cerut specimene vamale emise de Republica Moldova. O lovitura dura data administratiei de la Tiraspol, pentru ca, potrivit propriilor estimari, exportul zonei a fost, in 2005, de 600 de milioane de dolari, adica o suma comparabila cu bugetul Republicii Moldova. (Mihai NICUT, Ionut TUDORICA) Modelul german: o lectie scumpa de unificare statala In cei cinci ani in care s-a produs unificarea economica, Germania de Vest a investit peste 400 de miliarde de euro. In momentul unificarii, economiile Germaniei de Vest (RFG) si de Est (RDG) pareau extrem de similare, sustine o analiza a impactului unificarii asupra economiei germane, facuta de publicatia electronica Germanculture.com. Ambele economii se axau pe productie industriala , in special pe echipamente electrice, chimicale, automobile si manufactura. Ambele aveau forta de munca bine pregatita si exporturi importante. Cu toate acestea, economia Germaniei de Est era centralizata si ghidata de un sistem de planificare strict, fara proprietate privata si fara toleranta fata de decizii sau initiative. La 1 iulie 1990, economiile celor doua Germanii au devenit una singura. A fost pentru prima oara in istorie cind o economie capitalista si una socialista s-au unificat, fara ca cineva sa stie exact cum ar trebui facut acest lucru. In schimb, au existat o serie de probleme, cea mai severa fiind productia slaba, comparativ cu cea a Germaniei de Vest, si legaturile sale cu economiile Uniunii Sovietice si ale Europei de Est, aflate in declin. Privatizare si proprietate Chiar si inainte de unificarea economica, guvernul Germaniei de Vest a decis ca unul dintre obiectivele sale era privatizarea economiei Germaniei de Est. In acest scop, a preluat Treuhandanstalt (cunoscuta ca Treuhand), agentie infiintata de estici, care avea ca scop privatizarea firmelor din regiune. Agentia a preluat activele si datoriile a aproximativ 8.000 de firme din Est, iar pina cind a fost desfiintata, in 1994, privatizase circa 14.000 de intreprinderi. Pe masura ce unificarea economica s-a inchegat, au inceput sa apara probleme care fusesera identificate, insa nu si intelese din timp. A existat o confuzie masiva legata de drepturile de proprietate. Dupa valurile de exproprieri facute intre 1933 si 1989 de nazisti, de sovietici si, mai tirziu, de regimul Germaniei de Est, existau extrem de putine informatii despre proprietari. Pina la 31 decembrie 1992, termenul-limita, au fost inregistrate peste doua milioane de revendicari. Pe masura ce apareau tot mai multe revendicari, o mare parte din ele cistigate in instanta, multi potentiali investitori s-au speriat si au plecat. Cele mai mari cheltuieli O alta mare problema in procesul de unificare economica au fost costurile foarte mari de productie din Germania de Est. Cursul de schimb dintre marcile din RDG si cele din RFG a facut ca aceste costuri sa ramina ridicate, la fel ca si primele negocieri pentru salarii, care au condus la salarii cu mult peste nivelul de productivitate. Firmele vestice au gasit mai usor si mai ieftin sa serveasca noua piata germana din est prin extinderea facilitatilor de productie in vest. O a treia problema a fost infrastructura inadecvata, care a devenit o adevarata sperietoare pentru multi potentiali investitori. Serviciile de telefonie au fost imbunatatite, dar foarte lent, iar multi investitori s-au plins de penele de curent destul de dese. Drumurile si caile ferate au trebuit, practic, refacute, din cauza intretinerii deficitare de pina atunci. Investitii in Est In ciuda acestor probleme, procesul de unificare a mers inainte, desi lent. Treuhand, agentia de privatizare in care lucrau aproape exclusiv germani din vest, a devenit un guvern virtual al Germaniei de Est. Pe perioada privatizarilor, agentia a decis ce companii vor trai si care trebuie ucise, ce comunitati vor inflori si care vor avea o prosperitate redusa, la fel si in cazul landurilor din est. A decis, de asemenea, cine are voie si cine nu sa cumpere firme sau servicii din est. Mai putin de cinci la suta dintre investitiile facute in RDG au fost nongermane, iar dintre acestea, majoritatea ale companiilor cu filiale in Germania de Vest, care doreau sa le extinda in est. Raspunzind asteptarilor initiale, economia Germaniei de Est a intrat in declin imediat dupa unificare. La un an de la eveniment, numarul somerilor depasise trei milioane de persoane, productia industriala a scazut la mai putin de jumatate din cea initiala, iar produsul regional a scazut rapid in 1991. O mina spala pe alta Daca Germania de Est s-a confruntat cu o recesiune adinca in prima faza a unificarii, economia Germaniei de Vest a cunoscut un mic „boom“. PIB-ul vestic a crescut cu 4,6% in 1990, reflectind cererea din est. Preturile au ramas insa relativ stabile, costurile de trai crescind cu 2,8% in ciuda unor intelegeri pentru salarii mari in anumite industrii. Numarul angajatilor a crescut de la 28 la 28,7 milioane, iar rata somajului a scazut la 7,2%. Este notabil faptul ca numarul somerilor inregistrati in Germania de Vest a crescut cu doar 300.000, aratind faptul ca cel putin jumatate din noile locuri de munca din vest au fost ocupate de persoane care s-au mutat acolo sau faceau naveta din Germania de Est. Trendul ascendent pe care au intrat indicatorii RFG a rezultat din deschiderea unei noi piete de 16 milioane de persoane in Germania de Est, precum si disponibilitatea simultana a fortei de munca noi din est. Multi dintre locuitorii RDG au preferat produsele de consum sau alimentele venite din vest celor produse local, si tot mai multi s-au dus in vest la munca. La sfirsitul lui 1990, circa 250.000 faceau naveta la munca in vest, iar numarul lor era estimat sa creasca la 350.000 sau 400.000 pina la jumatatea anului 1991. Astfel, Germania de Vest a avut nu doar o noua piata de desfacere vasta, dar si o crestere a fortei sale de munca de peste un procent. Capitalul vestului a crescut si el, datorita depozitelor esticilor in bancile din RFG venite in est, si pentru ca acele depozite se mutau inapoi pe piata centrala financiara a Germaniei, la Frankfurt. Banca centrala, in „piine“ Dupa o incetinire economica, reglata de mecanismele Bundesbank (banca centrala germana), in 1992 economia germana a cunoscut un progres remarcabil. Dupa ce si-a adaugat productia Germaniei de Est, PIB-ul Germaniei a crescut pentru prima oara la peste 3.000 de miliarde de marci germane. Din acest total, noile landuri au contribuit cu un produs brut de 231 de miliarde de marci sau 7,7%. Cu toate acestea, si totalul somerilor germani a atins un numar-record, de patru milioane de persoane. Doua treimi dintre acestia erau din Germania de Vest. Din 1995, economia Germaniei a intrat pe un fagas pozitiv, cu o crestere sustinuta si o diminuare anuala a ratei somajului. (Iulian Enache) Nota de plata Desi nivelul exact al cheltuielilor germanilor cu Germania de Est a fost greu de estimat, ramine neindoielnic faptul ca guvernul federal a cheltuit (tinind cont si de cit a cistigat) peste 350 de miliarde de marci in Germania de Est, in primii trei ani dupa unificarea economica sau monetara. Dupa 1992, cheltuielile au continuat, la un nivel anual de circa 150 de miliarde de marci, astfel incit suma totala a fondurilor private si publice care au intrat in Germania de Est, intre unificarea monetara din 1990 si sfirsitul lui 1995, s-a ridicat, cel mai probabil, la o suma cuprinsa intre minimum 750 de miliarde de marci si maximum 850 de miliarde de marci. Intre o cincime si un sfert din aceasta suma au fost fonduri private, restul reprezentind cheltuieli ale guvernului. Aceasta a insemnat o infuzie de bani din exterior de peste 50.000 de marci germane pentru fiecare locuitor din RDG, un nivel de asistenta cu mult mai mare decit cel pentru oricare alta zona care s-a aflat dupa Cortina de Fier si o mostra din determinarea germana de a aduce Germania de Est cit mai rapid posibil la standardele vestice.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea