Prevederile din Legea RA-APPS privind vanzarea prin negociere directa a imobilelor ce apartin Regiei au fost declarate neconstitutionale.
Curtea Constitutionala a admis sesizarea PD-L, care urma obiectiile formulate si de seful statului in cererea de reexaminare a aceleiasi legi.
"Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art.18 - cuprinse la art.I pct.6 din legea criticata, precum si cele din art.13 referitoare la "
vanzarea prin negociere directa” - cuprinse la art.I pct.3 din lege (care nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare) – sunt contrare dispozitiilor art.16 alin.(1) din Constitutie, intrucat instituie un regim privilegiat, nejustificat obiectiv si rezonabil, pentru cumpararea locuintelor din fondul de protocol de catre detinatorii acestora", se arata intr-un comunicat al Curtii Constitutionale .
Magistratii spun ca legea “
contravine, sub aspectul formarii si incasarii unui pret pentru imobilele vandute, si dispozitiilor art.135 alin.(2) din Legea fundamentala, referitoare la obligatia statului de a asigura protectia concurentei loiale, de valorificare a tuturor factorilor de productie si de protejare a intereselor nationale in activitatea economica si financiara".
Pe 11 decembrie , deputatii au decis ca cei ce au in chirie imobile RA-APPS le pot cumpara prin incredintarea directa, respingand practic cererea de reexaminare a sefului statului, care sustine ca
licitatia trebuie sa ramana singura metoda de instrainare a bunurilor imobile respective.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro