O familie cu stare, care prietenii asa cum unii colectioneaza tablouri, m-a invitat intr-o sambata seara la inaugurarea noii ei bucatarii .

La onomastici mergi cu flori, la cununii mergi cu plicul, la aniversari duci o sticla de whisky , dar, la inaugurarea unei bucatarii cu dotare suedeza, cum onorezi ocazia? Intai m-am gandit ca ar fi potrivit sa cumpar un litru de otet, dar, dupa ce am mai chibzuit o vreme, am luat cu mine si un kil de malai.

De indata ce toti invitatii ne-am strans in holul ce ducea in coridorul care dadea in antreul sufrageriei si am fost cinstiti cu cate un biter danez in pahare de Murano , mi-am dat seama ca pantofii mei nu se asortau deloc cu bitterul. Sutana neagra a popii, care urma sa sfinteasca clanta, cuptorul si serviciul pentru o suta saizeci de persoane, se asorta cu orice.

Si costumul Armani al deputatului, a carui prezenta dadea bine oriunde si oricand, la parastase ca si la vernisaje, era de acolo. Eu insa nu ma potriveam cu nimic. Iar cand am fost condusi, in sfarsit, in bucataria de firma am realizat ca nici sticla de otet si nici punga de malai nu aveau cum sa impresioneze. Desi malaiul era si el de firma. Turceasca, e adevarat, totusi firma.

Continuarea in Jurnalul National