Recomandarea saptamanii

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3

Castiga accesorii personalizate Men In Black 3
"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.

Vremea in Bucuresti

20° C

Min.:16° C

Max.:20° C

ploaie slaba

Biletelul lui Hrebenciuc: variantele de Guvern ale PSD

Categorii: Politica
Marime text Minus_h Plus_h  
225x169
PSD a desemnat o echipa de negociatori cu care sa „exploreze“ scena politica in vederea stabilirii unor noi formule de guvernare. Hrebenciuc face parte din aceasta echipa. Mircea Geoana a anuntat ieri ca PSD nu-i mai acorda sprijin guvernului Tariceanu. „In acest moment, tehnic, guvernul Tariceanu nu are sustinerea PSD“, a declarat Geoana la finalul unei sedinte de peste sapte ore a Comitetului Executiv National al PSD. Anuntul facut ieri de Mircea Geoana vine la aproximativ cinci saptamini de la instalarea Cabinetului Tariceanu II, guvern care a fost aprobat de Parlament prin voturile date la vedere de parlamentarii PSD. Schimbarea de atitudine a PSD pare sa aiba legatura cu rezultatul votului la referendum, mai multi lideri pesedisti acuzind si ieri „tradarea“ liberalilor. Liderul PSD a mai afirmat ieri ca decizia forului de conducere al partidului sau a fost sa mandateze o echipa de negociatori care sa inceapa „discutii exploratorii” cu toate celelalte partide parlamentare . Inclusiv cu PNL, care este primul partid cu care se vor consulta pesedistii. Scopul acestor discutii ar fi, dupa cum a spus Geoana, „clarificarea situatiei din Parlament“. PSD considera ca nici o formula de guvernare nu se poate face fara voturile sale. „Infirmam zvonurile cum ca PSD s-a decis sa intre la guvernare“, a tinut Mircea Geoana sa precizeze. Intrebat despre optiunile colegilor sai din conducerea partidului cu privire la implicarea sau neimplicarea PSD in actul de guvernare, Mircea Geoana a raspuns simplu: „Sint opinii impartite. De aceea vom avea si aceste discutii exploratorii cu celelalte partide“. Geoana si-a facut public punctul de vedere cu privire la intrarea la guvernare a PSD. „Ceea ce imi doresc e sa fim partid de opozitie. De opozitie, pur si simplu“, a spus Geoana, aratind ca PSD se afla intr-o dilema: „Chiar daca am cistigat alegerile din 2004, sintem pusi in situatia de a da votul nostru unui guvern sau altul, pentru ca fara votul nostru nu se poate“. Geoana a mai spus ca in sedinta de ieri, desi au fost voci care s-au exprimat pentru o solutie politica sau alta (intrarea la guvernare, raminerea in opozitie sau alegeri anticipate), liderii PSD au decis sa aiba loc mai intii discutiile cu celelalte partide. Viorel Hrebenciuc, care a fost cooptat in aceste echipe de negociatori, le-a numit „misiuni exploratorii“ si a declarat ca va participa la toate, inclusiv la cele cu PD. Vicepresedintele PSD Ioan Rus a propus marti, in sedinta Comitetului Executiv al partidului, ca PSD sa isi asume guvernarea, apreciind ca ar trebui ca partidul sa insiste pentru revenirea la momentul politic din noiembrie 2004, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD. „Sforarul“ PSD si-a uitat notitele pe masa de sedinta Viorel Hrebenciuc recunoaste ca scris doar o parte din bilet. Bineinteles, partea inofensiva, adica, cea in care sint doar enumerate partidele cu numarul de voturi de care dispun in Parlament. Cat priveste cele trei variante de formule guvernamentale, liderul deputatilor PSD sustine ca au fost scrise de presedintele PSD Botosani, Viorel Contac. Varianta lui Hrebenciuc a fost confirmata suspect de repede de Contac, care a incercat sa ne explice cum a ajuns sa scrie pe biletelul celui care controleaza filialele moldovene ale PSD. “Eu am luat cuvintul si am cerut sa ni se spuna si noua cati parlamentari sunt. Ca mai stim si noi sa facem calcule. Si domnul Hrebenciuc – pe care l-am atacat, asa, putin, zicind ca nu doar el stie sa faca calcule – mi-a pus pe hirtie numarul de parlamentari. I-am luat hirtia si am facut calcule acolo. I-am zis ca ma pricep si eu. Eu am scris cu albastru si el a scris cu negru. Am facut trei variante, pot sa va spun si care sunt alea, ca le tin minte”. La ora la care vorbeam cu presedintele PSD Botosani, continutul biletului era deja facut public, atit pe editia online a “Cotidianului” cit si in editiile de stiri ale televiziunilor. Intrebat care este, in opinia sa cea mai buna varianta, constantin contac raspunde: “Cea mai buna varianta e sa nu intram la guvernare. Dar cea mai simpla e sa fie asta, cu PSD, PD si PLD. Daca ar fi, asta e cea mai buna varianta. Cu cit sunt mai putine partide, cu atit mai bine. E cea mai viabila asta cu trei partide”. In ciuda variantei prezentate de seful PSD Botosani, raman multe semne de intrebare. Biletul a fost gasit fix in dreptul locului unde a stat Hrebenciuc la sedinta. Contac a stat in cealalta parte a salii. In plus, asemenarile de scris sint destul de mari. Insa, pina la efectuarea unei expertize grafologice, biletelul este oficial o coproductie Hrebenciuc-Contac. Iar acesta din urma ne-a spus sa scriem asa despre dinsul: “Constantin Contac, presedinte PSD Botosani si presedinte de Consiliul Judetean si singurul barbat la nevasta-mea". Ce contine biletul lui Hrebenciuc Pe partea stinga, Hrebenciuc a numarat voturile pe care se bazeaza partidele in Parlament. PSD – 150 (parlamentari n.r.) PD – 70 PNL – 73 PLD – 23 UDMR – 36 PRM – 50 Minoritati – 18 PC – 30 Independenti – 19 In total – 469 de parlametari Putin mai jos, Hrebenciuc noteaza: “Necesar pentru Guvern – 235 de voturi”. Adica, numarul necesar de voturi pentru investirea unui Executiv. Pe partea dreapta, sint notate varinatele de Guvern pe care le ia in calcul. Varianta I: PSD (150) + PD (70) + Minoritati (18) + independenti (19) + PLD (23) = 280. De aici, se trag niste sageti , se scade numarul parlamentarilor de la minoritati plus independenti (37) si se obtine inca un total – 243 Varianta II: PD (70) + PNL (73)+ PLD (23)+ UDMR (36)+ minoritati (18)+ independenti (19) = 239 Varianta III: PSD (150)+ PRM (50) + PC (30) = 230 = ??? anticipate
Autor:
Sursa: Cotidianul
Data: 2007-05-23
Print_icon Email_icon   Facebook_icon   Twitter_icon   Delicious_icon   Ym_icon  
Voteaza: 
Lloop-icon Vizualizari: 270 Lstar-icon Rating: 0
Adauga comentariul tau la articolul "Biletelul lui Hrebenciuc: variantele de Guvern ale PSD"
Sau
Logeaza-te pe facebook pentru a posta comentariul
Va rugam completati E-mail valid.
Va rugam completati Nume.
Va rugam completati E-mail valid.
Reset
Cei care au citit "Biletelul lui Hrebenciuc: variantele de..." au citit si :
Victor Ponta vrea alegeri anticipate

Victor Ponta vrea alegeri anticipate

Presedintele PSD Victor Ponta vrea ca alegerile parlamentare sa nu fie amanate pana in noiembrie, dar din cauza prevederilor constitutionale, scrutinul nu poate fi facut in septembrie. citeste mai departe »
Lazaroiu: In 2012 va veni la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta

Lazaroiu: In 2012 va veni la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta

Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat pentru Ziare.com ca finalul anului 2012 va aduce la putere o mare coalitie intre stanga si dreapta. citeste mai departe »
Vosganian: "Daca votul prin corespondenta este aprobat, va trebui sa reluam Piata Universitatii"

Vosganian: "Daca votul prin corespondenta este aprobat, va trebui sa reluam Piata Universitatii"

Senatorul Varujan Vosganian, a declarat ca aprobarea votului prin corespondenta ar echivala cu o lovitura de stat. Vicepresedintele PNL a amintit alegerile din 2008, cand romanii plecati in strainatate au avut dreptul de a vota la ambasade. citeste mai departe »
Ce se intampla acum pe site
Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator
anonim a comentat la articolul Angajatii ar putea merge in vacanta de Paste cu tichete de vacanta de la angajator

acum 3 ore, 26 minute, 24 secunde

Madalina Ghenea a apelat la bisturiu?
Corina a comentat la articolul Madalina Ghenea a apelat la bisturiu?

acum 6 ore, 21 minute, 57 secunde

Cum sa il determini pe sef sa te placa
anonim a comentat la articolul Cum sa il determini pe sef sa te placa

acum 7 ore, 24 minute, 38 secunde