Moartea Monicai Lovinescu a fost confiscata de ansamblul de pitici al literaturii romane. Pigmeii cer funeralii nationale si se comporta ca niste odrasle zdrobite de durere, care isi jelesc mama la raspantiile zgomotoase. Neinspiratul care nu subscrie la jelania lor se plaseaza singur in tabara dusmanilor. Un cor de injuraturi strecurate pe bloguri, amenintarea cu un dosar de turnator tinut pana acum la secret sau pomenirea numelui detractorului in viitoarea istorie a ticalosiei din Romania, la care lucreaza de zor piticii unei literaturi si ea minuscule, sunt pedeapsa cuvenita celor care nu subscriu la propunerea ansamblului.

Nu am stire ca vreunul dintre pitici sa-i fi luat Monicai Lovinescu vreun interviu de cand a ramas vaduva , nu stiu ca vreo piticanie sa-i fi dus un buchetel de flori pe patul de spital. Moarta , devine dintr-odata o pepita de aur, deoarece disparitia cuiva cunoscut este un bun prilej ca anonimii sa iasa la iveala din neant, un lift care ii scoate din noaptea timpului.

Dupa funeralii, memoria ei va fi aruncata la primul colt de strada, asa cum s-a intamplat dintotdeauna in istoria unei literaturi ostracizate, iar piticii vor scormoni dupa noi morti care sa le legitimeze statura.

Continuarea in Gardianul