De citeva zile am o dilema. Ma plimbam agale cu telecomanda prin zonele joase ale unor emisiuni de divertisment si nimeresc peste un tinerel care plingea cu lacrimi de crocodil si suduia intr-un asemenea hal incit nu se putea deslusi decit un „bip“ sughitat, semn ca vorbele tinarului erau cenzurate aproape in intregime. Linga el, vorbind pe un ton calm de intelectual aflat in mijlocul unui discurs despre problemele grave ale vietii, statea Ernest, baietul acela smecher care le-a aratat romanilor ce-nseamna naturaletea pe vremea cind era erou la „ Big Brother “. V-ati prins, desigur , ca nimerisem pe Prima TV in plina drama conjugala, la emisiunea „Tradati in dragoste“. Povestea era atit de fabuloasa, incit mirosea de la o posta a aranjament de culise. Pe scurt, ca n-avem spatiu, o ea despre care se credea ca e un inger bun de luat de nevasta era de fapt o domnisoara cu orientari sexuale inedite, care, culmea, mai participa pe ascuns si la un ménage à trois. Desigur, pentru ca povestea sa fie considerata pura fictiune era nevoie ca don’soara, viitoarea sotie, ingerul de fata, sa fie si zoofila, si, de ce nu, necrofila de ocazie. Fireste, fericirea celor doi mi s-a parut si mie la fel de imposibila ca si lor, dar, dincolo de asta, m-am intrebat pina unde s-ar putea merge cu delirul in aceasta emisiune si ce-ar fi dispusi sa faca unii oameni pentru a aparea la televizor. Dilema mea in jurul acestei chestiuni se invirtea: nu-mi dau seama daca exista oameni care ar fi dispusi sa participe la o bataie organizata, directionata catre fundul lor gol, asta doar ca sa apara pe micul nostru ecran?