IT & C

"Lacrimi prin e-mail", servicii funerare pe internet pentru rudele nedeplasabile

Un întreprinzător din Irlanda de Nord a găsit o nouă oportunitate de afaceri: serviciile funerare prin internet. Firma „Clarke & Son Funeral Directors" filmează înmormantările pe care le organizează şi le transmite live, pe internet, astfel încat rudele de pe alte continente, care n-au putut veni să conducă pe ultimul drum o persoană dragă, să poată asista de acasă, din fotoliu, la serviciul funerar. Această idee, care poate reuni o familie deşi membrii acesteia sunt răspandiţi prin Africa, Noua Zeelandă sau Australia, i-a venit lui Jim Clarke, unul dintre patronii firmei de pompe funebre . Bătranul Clarke, care acum are 80 de ani, a fost foarte entuziasmat de ideea fiului său şi a oferit imediat banii necesari cumpărării echipamentelor. El însuşi a urmat un curs de operator pe computer, pentru a putea, la nevoie, transmite on-line. Camerele web folosite sunt plasate în buchete de flori aşezate „strategic", astfel încat să se filmeze fiecare lacrimă vărsată de persoanele venite la înmormantare. Dacă membrii supravieţuitori ai familiei sunt ei înşişi foarte în varstă şi nu pot veni cu avionul, ei pot trimite bani firmei care organizează înmormantarea. Apoi văd tot ce se întamplă de acasă, din fotoliu. Filmările nu sunt accesibile decat prin intermediul unei parole , care se oferă doar familiei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele