IT & C

Cele mai trăsnite descoperiri din 2006

Un studiu publicat de revista "New Scientist" arată că, în ultimii ani, cercetătorii se avantă să studieze tot felul de fenomene "exotice", care au prea puţină tangenţă cu necesităţile stringente ale omenirii. "Au, oare, oamenii de ştiinţă unele probleme de adaptare?", se întreabă prestigioasa revistă. Răspunsul, foarte ferm, l-a oferit un profesor universitar de psihiatrie, de la UCLA: "Toţi cei pasionaţi de cercetare sunt, mai mult sau mai puţin, stresaţi de către cei care îi finanţează. Aceştia le cer rezultate. De aceea, cand vor să scape de stres, savanţii "se revoltă" şi studiază tot felul de trăsnăi, care nu par să folosească la nimic. Atunci se simt liberi. De fapt, toate aceste descoperiri îşi găsesc, ulterior, utilitatea". Iată cateva dintre descoperirile trăsnite făcute în anul 2006. Banii au mirosul… proprietarilor Deşi multă lume crede sincer că banii nu au miros, adevărul este că banii, fie că sunt de hartie sau de metal, poartă mirosul celor care i-au atins. Chimiştii laboratoarelor Scotland Yard -ului au reuşit să pună în evidenţă cum se "ataşează" de bani unele substanţe eliminate de piele, doar printr-o simplă atingere. Fierul conţinut în metalul monedelor sau în hartia din care sunt alcătuite bancnotele reacţionează cu uleiurile volatile eliberate de piele. Ceea ce rezultă este "mirosul banilor", care se schimbă imediat ce banii îşi schimbă proprietarul. Amazonul a curs şi în sens invers Fluviul Amazon este deja cunoscut pentru recordurile sale. Totuşi, un grup de geologi brazilieni a avut nevoie de studii şi măsurători care au durat mai bine de trei ani pentru a dovedi că, în urmă cu mai multe milioane de ani, acest fluviu a curs în sens invers! Descoperirea a pornit de la constatarea că, şi astăzi, pe anumite porţiuni, fluviul curge în sens invers. Păianjenii ţipă cand se împerechează Femelele de păianjeni ţipă atunci cand fac sex cu partenerii lor. Un savant italian s-a străduit să înregistreze "sunetul" emis de femela speciei "Physocylus globosus" şi a tras concluzia că păianjeniţa îl "dirijează" pe mascul, "spunandu-i" acestuia cum trebuie să se mişte. Cu cat strigătele ei sunt mai ascuţite, cu atat masculul performează mai eficient, ceea ce măreşte şansele de apariţie a unor pui sănătoşi. Delfinii şi balenele au dialecte Dacă noi putem da vina pe strămoşii noştri, pe care îi putem acuza că L-au supărat pe Dumnezeu şi de aceea avem astăzi atat de multe limbi şi dialecte, nimic nu poate explica de ce mamifere precum balenele şi delfinii din zone diferite ale globului au şi ele limbaje diferite, care le împiedică să comunice atunci cand se întalnesc. Folosind microfoane subacvatice , cercetătorii australieni au înregistrat diverse dialoguri între delfini sau balene şi apoi au reprodus sunetele înregistrate langă grupuri din zone diferite ale oceanului planetar. Rezultatul? Nici balenele şi nici delfinii n-au înţeles nimic, deşi mesajul era un semnal care anunţa găsirea unui banc de peşti în apropiere. Prin urmare, mamiferele acvatice au limbaje diferite. Savanţii pot scrie pe apă Cu ajutorul unor generatoare de unde, savanţii au reuşit să scrie pe apă, ridicand apa ca pe nişte valuri ce au forme de litere. Într-un bazin circular, denumit AMOEBA, cercetătorii japonezi au reuşit să scrie litere latine dificile, precum "S" sau "R", care presupun mai multe surse de unde lansate la suprafaţa apei. Această invenţie, omologată la Tokyo, va fi folosită pentru amuzamentul vizitatorilor, într-un aqua-park din Japonia. Păsările Europei nu mai migrează Păcălite de zilele călduroase ale toamnei lungi, ele sunt răpuse de valurile de frig ale iernii Unele păsări europene au renunţat să mai plece spre sud iarna, "păcălite" de săptămanile de vreme caldă pe care experţii le pun pe seama încălzirii globale. Păsări migratoare, printre care şi raţele sălbatice, care în mod normal zboară spre sud, din Scandinavia , de exemplu, au fost văzute în decembrie - la mult timp după ce în mod obişnuit zăpada le duce spre sud. Şi lebedele siberiene au întarziat să ajungă în Europa occidentală. Cea mai caldă toamnă din ultimii 500 de ani "Pe măsură ce căldura pe timp de iarnă va creşte, presupunem că multe specii de păsări nu se vor mai deranja să migreze", spune Grahame Madge , purtător de cuvant al Societăţii Regale Britanice pentru protecţia păsărilor. Multe păsări pleacă individual şi nu mai zboară departe. Un recent studiu elveţian arată că Europa a avut cea mai caldă toamnă în 500 de ani. Vremea excesiv de blandă le-a înşelat pe păsările călătoare, care au crezut că întreaga iarnă va fi primăvăratică. Ele au fost lovite pe neaşteptate de frigul care a invadat în ultimele săptămani unele regiuni ale continentului. Lebedele care, în mod obişnuit, soseau în octombrie din Siberia, Rusia, au poposit mai mult timp decat de obicei în ţări cum ar fi Estonia sau Olanda, din cauza abundenţei de hrană. Renunţand la migraţie, păsările economisesc mari cantităţi de energie pe care ar fi trebuit s-o cheltuie în zborurile periculoase - cum ar fi cele din zona arctică spre Africa şi înapoi - şi pot avea perioada de varf a împerecherii primăvara. Dar riscă să fie ucise de valuri de frig. Se produc disfuncţii în natură Unele păsări care nu iernau de obicei în Europa pot fi întalnite acum aici şi în perioada hibernală, din cauza schimbărilor climatice din ultimii ani, spune Geoffrey Acklam, un veteran amator ornitolog , care trăieşte în apropiere de Oslo, unde nu este zăpadă, numai cateva nopţi friguroase. "Acesta este rezultatul iernilor blande", subliniază el. Organizaţia Mondială de Meteorologie a spus, în urmă cu două săptămani, că 10 din cei mai calzi ani, de cand au început să fie înregistrate statisticile - în anii 1850 -, se numără printre ultimii 12 ani. Faptul că păsările nu mai migrează poate afecta habitaturile de pe alte meleaguri. În mod obişnuit, sute de milioane de păsări zburau din zonele arctice pană în Australia şi America de Sud, în fiecare an, unde puteau fi hrană pentru alte animale. Experţii mai spun că păsările care încă mai migrează sosesc mai devreme în regiunile europene, ceea ce face ca aici să nu aibă încă disponibilă hrana necesară.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele