Echipele de cercetare Alcatel -Lucent din SUA şi Franţa au transmis cu succes date la viteza de 25,6 Tb/s (Terabiţi pe secundă) pe un singur fir de fibră, folosind 160 de canale WDM (Wavelength-Division Multiplexed). Rezultatul întrece cu mult recordul anterior de 14 Tb/s, stabilit în septembrie 2006. Oamenii de ştiinţă de la Alcatel-Lucent au reuşit optimizarea eficienţei spectrale în reţelele optice, folosind multiplexarea lungimii de undă şi a polarizării, dar şi controlul general pe nivelul fizic al reţelei optice.
În experiment au mai fost implicaţi cercetători de la NTIICT ( National Institute of Information and Communications Technologies) din Tokyo, alături de unii de la Sumitomo Osaka Cement din Chiba, Japonia. S-a utilizat tehnica WDM (Wavelength Division Multiplexing) pe lungimile de undă C (conventional) şi L (long), iar pentru dublarea capacităţii totale s-a multiplexat polarizarea pentru fiecare lungime de undă.