Financiar

#programul rabla #masini #voucher

Toate tichetele valorice pentru persoane fizice din Programul Rabla s-au epuizat

Administratia Fondului de Mediu a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-si caseaza masinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla", ultimele vouchere fiind distribuite de institutie reprezentantilor REMAT-urilor din toata tara marti, 9 martie.

"Astazi (marti, n.r.) am dat ultimele tichete catre reprezentantii REMAT-urilor", a declarat pentru Mediafax Adriana Stroe, purtatorul de cuvant al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Stroe a precizat ca pana luni REMAT-urile din tara casasera circa 25.000 de masini mai vechi de zece ani de la persoane fizice care, la schimb, au primit bonul valoric de 3.800 de lei.

"In intreaga tara sunt circa 240 de unitati REMAT, toate participante in program. Conform regulilor, fiecare primeste de la noi maximum o suta de vouchere, numar ce poate fi suplimentat doar dupa epuizarea a 80 dintre cele alocate anterior. In aceste conditii, fiecare unitate inca mai are cate o suta de astfel de bonuri si inca mai poate casa masini timp de cateva zile. Dupa aceea vom astepta decizia Cabinetului pentru a vedea ce se mai intampla cu acest program in 2010", a mai spus Stroe.

Contactati de Mediafax, reprezentantii Ministerului Mediului nu au putut preciza care va fi decizia privind eventuala suplimentare a programului .

Dupa ce in urma cu o zi anuntase ca o eventuala suplimentare a fondurilor pentru " Rabla 2010 " ar urma sa fie decisa de Cabinet, preferand sa nu se pronunte deocamdata pe acest subiect, Directorul Administratiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu a afirmat, vineri, ca programul va fi totusi cel mai probabil suplimentat, insa a admis ca nu a discutat deocamdata cu premierul si ministrul de resort, astfel ca nu poate preciza cand, daca si care va fi cuantumul alocat in plus pentru "Rabla".

Editia 2010 a programului Rabla a inceput in 18 februarie, principalele modificari fata de anii anteriori fiind faptul ca in schimbul masinii casate proprietarul primeste un voucher care poate fi valorificat la liber, dar si posibilitatea de a folosi maximum trei astfel de cupoane pentru cumpararea unei masini noi.

Prima de casare a ramas la 3.800 de lei, iar Guvernul anunta la momentul lansarii ca spera sa scoata din uz intre 50.000 si 60.000 de rable.

In primele doua saptamani de "Rabla" au fost casate peste 20.200 de masini, reprezentand aproape doua treimi din numarul total al masinilor distruse in program in intreg anul trecut.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea