Financiar

Statul, presat sa garanteze profitul pensiei private

Doua asociatii non-profit, patronate si sindicate cer intr-o scrisoare garantarea unui minim cel putin egal cu rata anuala a inflatiei . Autoritatile sint presate pentru a garanta un randament minim decent la fondurile de pensii private. Grupul de Economie Aplicata (GEA) impreuna cu alti reprezentanti ai societatii civile, sindicate si patronate au realizat o scrisoare deschisa adresata tuturor autoritatilor, inclusiv presedintelui Traian Basescu si guvernatorului Isarescu, prin care solicita introducerea obligativitatii de a obtine un randament cel putin egal cu inflatia anuala. “Noi inaintam propunerea introducerii unui randament minim anual garantat al pensiilor din Pilonul II egal cu rata anuala a inflatiei. Acoperirea acestei garantii trebuie sa cada in sarcina administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii , pentru ca ei sint cei care gestioneaza aceste sume si implicit ei trebuie sa isi asume riscurile acestei activitati”, se precizeaza in scrisoare. Practic, initiatorii acestei scrisori solicita Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) sa inainteze o initiativa legislativa care sa contina si prevederea de mai sus. “Ce pot sa spun este ca CSSPP are deja un proiect de lege pe care il va inainta Parlamentului. Noi vrem ca acel proiect sa contina si un randament minim garantat”, ne-a spus Liviu Voinea, directorul executiv al GEA. Pe de alta parte, reprezentantii CSSPP spun ca exista deja la Camera Deputatilor o astfel de initiativa, care nu le apartine insa. “Exista deja un proiect aflat in dezbatere la Camera Deputatilor. Pina cind acest proiect nu va fi gata, noi nu putem comenta in nici un fel. Nu pot sa va spun cind a fost introdus proiectulsau cine l-a initiat”, ne-a declarat Marina Marin, sefa Departamentului comunicare al CSSPP. Solicitarile adresate prin scrisoare par sa fie justificate in conditiile in care experienta pensiilor facultative arata ca administratorii fondurilor nu au obtinut in nici un caz randamente prea mari. Ba mai mult, unul dintre fonduri a avut chiar o pierdere semnificativa. Practic, de la aparitia fondurilor private de pensii facultative pe piata, din martie 2007 pina la finalul anului, cresterea valorii unitare a fost de 6,6%, la ING Optim, de 6%, la ING Clasic, de 1,61%, la Pensia Mea, de 1,4%, la BCR Prudent, de 3,09%, la AZT Moderato, de 1,70%, la AZT Vivace, si de minus 22,6%, la OTP Strateg. O medie a acestor randamente, chiar exceptind fondul care a avut pierderi, este de cel putin doua ori mai mica decit inflatia. Initiatorii scrisorii au venit cu un exemplu destul de concludent din care reiese ca, in actualul sistem, dupa terminarea perioadei de cotizatie riscam sa primim mai putini bani decit am dat. Mai mult, se pare ca, in majoritatea tarilor care au adoptat un astfel de sistem de pensii, statul obliga administratorii la un randament minim egal cu inflatia anuala. “Nu vad de ce nu ar obtine un randament cit inflatia. In state ca Ungaria si Elvetia se obtin randamente mult peste inflatie si statul impune acest lucru. De ce sa nu se poata si la noi?”, ne-a mai explicat Voinea. “Practic, daca dai 10 lei la Pilonul II in 2008, ti se garanteaza ca peste 30-40 de ani vei primi inapoi tot 10 lei, minus comisionul de administrare. Dar 10 lei de astazi nu au aceeasi valoare cu 10 lei de peste trei decenii. Chiar si la o rata de inflatie modesta, de 2- 2,5% (media din zona euro), in 30 de ani valoarea reala a unei sume de bani din prezent se injumatateste”, se arata in scrisoarea deschisa. La pensiile private obligatorii contribuie 3.500.000 de romani, adica toti angajatii cu virste intre 18 si 35 de ani. Pe piata sint autorizati 17 administratori de fonduri de pensii, dintre care cei mai importanti sint ING, Allianz-Tiriac si Aviva. Pentru mai multe informatii legate de afaceri, imobiliare, media si advertising, economie si finante aboneaza-te la Newsletter-ul Financiar Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea