Financiar

Olandezii de la ING, amendati de arbitrul pensiilor private

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a considerat riscanta politica liderului de piata de a da banii viitorilor pensionari pe mâna sucursalei olandeze specializate în administrarea activelor.
 

CSSPP a sanctionat ING asigurari de viata si ING Fond de Pensii cu amenda contraventionala în valoare de 0,5% din capitalul social, pentru încalcarea prevederilor legislatiei în domeniul pensiilor private obligatorii si facultative - se arata într-un comunicat al institutiei.

Una dintre aceste prevederi face referire la investirea în interesul participantilor si al beneficiarilor, iar în cazul unui conflict potential de interese, administratorul care gestioneaza activele fondurilor de pensii facultative trebuie sa adopte masuri ca investirea sa se faca numai în interesul acestora.

“În termen de 30 de zile de la data comunicarii deciziei de sanctionare catre administrator, ING Asigurari de Viata are obligatia sa înceteze contractul de management al activelor încheiat cu ING Asset Management BV The Netheerlands - Sucursala Bucuresti pentru activele fondurilor de pensii facultative ING Clasic si ING Optim“, se arata în comunicatul institutiei.

ING Asigurari de Viata si ING Fond de Pensii detin prima pozitie pe piata asigurarilor de viata, respectiv piata de pensii private obligatorii (Pilonul II).

Amenda pentru ING Asigurari de Viata se ridica la 225.210 lei, iar cea acordata ING Fond de Pensii, la 1,16 milioane de lei.

Daniel Oanta

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea