Financiar

Fondurile de pensii dupa sase saptamani

Patru fonduri de pensii obligatorii din cele 14 care activeaza pe piata au inregistrat randamente pozitive in primele sase saptamani de la lansare, restul fiind pe minus.
 
Fondurile de pensii obligatorii (pilonul II) au inregistrat randamente intre -2,43% si 3,68% in primele sase saptamani de la lansare, arata datele publicate de companiile de administrare pe site-urile lor.

Patru din cele 14 fonduri care activeaza pe piata au raportat castiguri, in timp ce restul fondurilor au terminat aceasta perioada pe minus. Aceste rezultate nu sunt insa relevante in prezent, perioada de timp fiind foarte scurta. Primele rezultate cu adevarat importante vor fi cele anuale.

Fondul cu cel mai mare randament a fost ING, care a castigat 3,68% in aceasta perioada, fiind urmat de fondurile BT Aegon (1,09%), OTP (0,46%) si AIG (0,22%). Fondurile care au incheiat primele sase saptamani pe minus sunt Interamerican (-0,41%), Prima Pensie (-0,41%), Generali (-0,72%), Omniasig (-1,1%), Bancpost (-1,2%), BRD (-1,27%), Aviva (-1,33%), KD (-1,44%), Allianz-Tiriac (-1,81%) si BCR (-2,43%).

Pentru fondurile care au investit o parte din contributiile clientilor pe Bursa, aceste scaderi sunt normale, fiind in ton cu piata de capital . Fondurile de pensii vor publica structura de investitii pentru luna iulie la sfarsitul lunii viitoare.

Recent, fondurile au publicat structura investitiilor de la sfarsitul lunii mai, adica la doar o saptamana si jumatate de la lansarea lor pe piata.

Potrivit rapoartelor, mai mult de jumatate din bani au fost plasati in depozite bancare , iar circa 37% in titluri de stat . Plasamentele in actiuni listate reprezentau circa 9% din total.

Cel mai mare fond de pe piata, ING, care are peste 1,38 milioane de clienti, a mizat pe titluri de stat, in care a investit 69% din active, restul banilor fiind plasati in depozite bancare.

Allianz-Tiriac, care ocupa locul doi, cu peste un milion de clienti, a mizat si pe actiuni listate, in care a investit 20% din contributii, restul banilor fiind plasati in depozite bancare.

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private le-a permis printr-o derogare fondurilor de pensii sa investeasca mai mult de 20% din active, asa cum prevedea legislatia, in depozite bancare. Aceasta derogare este valabila timp de sase luni de la lansarea fondurilor.

Si Generali, al treilea fond de pe piata, cu peste 390.000 de clienti, a investit in actiuni, ponderea fiind de circa 23%. In titluri de stat fondul a plasat 55% din active, iar in circa 13%.

In luna iunie, fondurile de pensii au incasat a doua runda de contributii de la clienti, aferente lunii aprilie, in valoare de aproape 28,2 milioane de euro, cu 17% mai mult decat in luna mai.

La fondurile de pensii au aderat pana in prezent peste 4,16 milioane de salariati, fiind obligati sa adere cei cu varste de pana in 35 de ani, in timp ce cei cu varste intre 35 si 45 de ani fac acest lucru optional. Contributiile la aceste fonduri reprezinta 2% din venitul brut lunar, urmand sa se majoreze cu 0,5 pe an, pana vor ajunge la 6%.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea