Financiar

#cod TVA intracomunitar #TVA intracomunitar #tva

Cum poti obtine codul TVA intracomunitar

 

Codul special de TVA poate fi obtinut de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale sau societatile cu raspundere limitata, neplatitoare de TVA, care vor sa desfasoare tranzactii cu firme impozabile din Uniunea Europeana. Acest cod reprezinta un beneficiu pentru societatile romanesti care fie doresc sa achizitioneze produse, fie vor sa presteze servicii pentru companiile din afara tarii. Afla in cele ce urmeaza cand este necesar si cum se poate obtine codul TVA intracomunitar.

 

Ce este codul TVA intracomunitar

Taxa pe valoare adaugata se aplica aproape tuturor bunurilor si serviciilor cumparate si vandute pentru utilizare sau consum in UE. La nivel european, exista anumite reguli standard referitoare la TVA, insa aplicarea acestora difera de la o tara la alta.

Codul TVA intracomunitar sau codul special de TVA reprezinta un numar de identificare individual atribuit entitatilor care nu platesc taxa pe valoare adaugata, respectiv PFA, SRL, II, care intentioneaza sa colaboreze cu firme din UE. Baza legala de inregistrare in scopuri speciale de TVA este constituita de articolul 317 din Codul Fiscal ce vizeaza „Inregistrarea in scopuri de TVA a altor persoane care efecteaza achizitii intracomunitare sau pentru servicii”.

Cum se obtine codul TVA intracomunitar

Este important de stiut faptul ca obtinerea codului TVA intracomunitar nu este echivalenta cu inregistrarea in scopuri de TVA in Romania. Agentii economici care beneficiaza de acest numar de identificare individual nu vor deveni platitori de TVA si pentru operatiunile derulate pe teritoriul tarii, ci vor emite in continuare facturi fara cod de TVA si nu-si vor deduce taxa pe valoare adaugata din achizitii. Codul de TVA intracomunitar se utilizeaza doar in relatia cu alte firme din spatiul intracomunitar.

In vederea obtinerii codului special de TVA, contribuabilul va depune la ANAF o copie dupa certificatul de inregistrare al firmei si formularul 091 – Declaratie de inregistrare in scopuri de TVA/Declaratie de mentiuni pentru alte persoane care efectueaza achizitii intracomunitare sau pentru servicii. Dupa caz, pot fi solicitate si documente suplimentare precum ultima balanta sau un memoriu justificativ. Actele se depun la sediul ANAF personal, de catre administratorul societatii, sau de o alta persoana imputernicita printr-o procura notariala. Perioada de asteptare pentru eliberarea certificatului de inregistrare in scopuri de TVA intracomunitar este de cel mult 10 zile de la depunerea documentelor.

Cand este necesar codul TVA intracomunitar

Codul special de TVA este obligatoriu pentru orice persoana impozabila, neplatitoare de TVA, atunci cand se afla in urmatoarele situatii:

  • Realizeaza achizitii intracomunitare de bunuri a carora valoare depaseste suma de 34.000 de lei/an, respectiv 10.000 EUR, echivalentul a 34.000 de lei la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana;
  • Achizitioneaza servicii de la persoane impozabile din alt stat al Uniunii Europene, indiferent de plafon;
  • Presteaza servicii intracomunitare catre alte persoane impozabile din UE, indiferent de plafon.

Obtinerea codului special de TVA pentru achizitii intracomunitare este o conditie obligatorie doar in cazul in care furnizorul de bunuri sau servicii din Uniunea Europeana este o persoana impozabila, altfel nu este obligatorie atribuirea unui numar de identificare individual. In situatia in care o firma nu se inregistreaza in scopuri de TVA intracomunitar desi acest lucru este necesar, atunci institutia abilitata va face inregistrarea societatii din oficiu. Iar in cazul in care ai nevoie de acest cod TVA intracomunitar si intentionezi sa-l obtii, ai grija sa faci acest lucru inainte de a efectua achizitia intracomunitara, daca stii ca urmeaza sa depasesti plafonul de 34.000 de lei anul calendaristic in care are lor cumparare de bunuri sau servicii.

De retinut ca ai nevoie de codul TVA intracomunitar atunci cand esti neplatitor de TVA si vrei sa incheie tranzactii cu firme din UE. Totusi, asta nu inseamna ca vei obtine si calitatea de persoana inregistrata normal in scopuri de TVA, ci ca vei folosi numarul obtinut doar in relatia cu alte firme din spatiul intracomunitar.

Sursa foto: https://p0.piqsels.com/preview/680/101/164/business-hands-office-data.jpg

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea