Financiar

#publicare #hotarari #decizii #monitorul oficial

Ce decizii s-au publicat in Monitorul Oficial, numerele 433, 434, 435 si 436 din 25 iunie

In Monitorul Oficial al Romaniei, numerele 433, 434, 435 si 436 din 25 iunie s-au publicat, printre altele, decizii ale Curtii Constitutionale referitoare la exceptii de neconstitutionalitate si ordonanta de urgenta privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control, inspectie si supraveghere in domeniul pescuitului si pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricola, prin preluarea riscului de creditare de catre fondurile de garantare.


Monitorul Oficial nr. 436
Parlamentul Romaniei


Hotarare pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) pe anul 2009

Camera Deputatilor

Hotarare privind infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului si Sportului , sub semnatura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea "Zilei Tineretului"

Presedintele Romaniei

Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului dintre Romania si Republica Coreea in domeniul securitatii sociale, semnat la Seul la 11 septembrie 2008

Curtea Constitutionala a Romaniei

Decizia nr. 464 din 2 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Decizia nr. 810 din 19 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. b) si alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Decizia nr. 833 din 26 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale

Ordin al ministrului comunicatiilor si societatii informationale, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Societatii Comerciale " " - S.A., filiala a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A.

Ministerul Finantelor Publice

Ordin al ministrului comunicatiilor si societatii informationale, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Societatii Comerciale " Romfilatelia " - S.A., filiala a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A.

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale

Ordin al ministrului comunicatiilor si societatii informationale, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Societatii Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filiala a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A.

Monitorul Oficial nr. 435    
Parlamentul Romaniei


Hotarare pentru modificarea art. 9 din Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 9/2009 privind infiintarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea in fond, in procedura de urgenta, a Codului penal, a Codului de procedura penala, a Codului civil si a Codului de procedura civila

Senatul Romaniei
Hotarare pentru modificarea alin. (1)-(3) ale art. 203 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotararea Senatului nr. 28/2005

Hotarare privind structura serviciilor Senatului
Presedintele Romaniei

Decret privind inaintarea in gradul de general-maior cu doua stele a unui cu o stea din Ministerul Administratiei si Internelor si trecerea acestuia in rezerva cu noul grad

Decret pentru eliberarea din functie a unui procuror si numirea sa in functia de judecator

Decret pentru eliberarea din functie a unor procurori

Decret pentru eliberarea din functie a unui procuror si numirea sa in functia de judecator

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale

Ordin al ministrului comunicatiilor si societatii informationale privind normele metodologice de autorizare a centrelor de date

Monitorul Oficial nr. 434    
Guvernul Romaniei


Ordonanta de urgenta privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control...

 ( citeste continuarea in NewsChannel.ro )

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea