Financiar

#bani #buget #economie

Bugetul consolidat a trecut pe minus dupa cinci luni

Bugetul general consolidat a ajuns deficitar in mai, dupa ce inregistrase excedent in primele patru luni ale anului, cheltuielile depasind veniturile cu 1,734 miliarde lei (479 milioane euro), suma care echivaleaza, potrivit Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), cu 0,39% din PIB.

In intervalul ianuarie-aprilie 2008, bugetul consolidat al statului inregistra un excedent de 1,07 miliarde lei, echivalent cu 0,2% din produsul intern brut (PIB), potrivit calculelor ministerului, care raporteaza cifrele la un PIB de 440 miliarde lei, informeaza NewsIn.

Ultima estimare a Comisiei Nationale de Prognoza ( CNP ) pentru PIB-ul Romaniei din acest an este de 475 miliarde lei, valoare la care deficitul din primele cinci luni ale anului ar fi echivalent cu doar 0,365% din PIB.

Statul a inregistrat venituri totale la bugetul consolidat de 68,06 miliarde lei si cheltuieli de 69,79 miliarde lei in primele cinci luni ale anului, insa deficitul provine in cea mai mare parte din bugetul de stat, celelalte bugete mari - centralizat al bugetelor locale, de asigurari sociale de stat, de somaj si de asigurari de sanatate - fiind in continuare excedentare.

Astfel, la bugetul de stat, veniturile au fost de 26,56 miliarde lei in intervalul ianuarie-mai, in timp de cheltuielile au ajuns la 31,8 miliarde lei, deficitul fiind de 5,25 miliarde lei (echivalent cu 1,19% din PIB-ul luat ca referinta de MEF).

Continuarea in Curierul National

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea