Bloombiz.ro: Obsesiile economice ale anului 2010

2010 abia a inceput, iar noul an este un prilej pentru analistul constantin rudnitchi de a trece in revista care vor fi marile teme ce vor aparea in spectrul economic.

Modernizarea statului vs. economie

Un mare semn de intrebare al acestui an este: care va fi prioritatea pe care politicienii o vor aduce in spatiul public?

Modernizarea statului sau situatia economica? Modernizarea statului a fost una dintre temele favorite de campanie ale lui Traian Basescu.

Presedintele tarii si partidul aflat la guvernare au, asadar, toate motivele pentru a incepe schimbari ale institutiilor fundamentale ale statului.

Basescu are chiar un atuu important, referundumul, pe care l-a initiat si care a obtinut sufragiul public, pentru un Parlament unicameral si mai restrans numeric.

Pe baza referendumului, puterea politica se poate considera indreptatita sa declanseze procesul de reforma a statului incepand chiar cu puterea legislativa.

Este clar ca nu se poate contesta legitimitatea procesului de schimbare.

Numai ca este usor de anticipat ca acest proces va fi insotit de furtunoase dezbateri, de o multime de argumente pro si contra (care nu s-au discutat inainte de referendum) si de vii controverse politice. Toate acestea ar putea duce dezbaterile politice in zone tensionate.

Doar ca anul 2010 va fi unul extrem de complicat din punct de vedere economic. Si, atunci, n-ar fi deloc productiv ca agenda publica sa fie acaparata de temele modernizarii statului, lasand in plan secund subiectele privind criza economica.

Pentru ca, inevitabil, guvernul isi va canaliza o buna parte din energie si timp catre reforma statului si nu catre economie. N-as vrea sa spun ca modernizarea statului nu este o tema fundamentala pentru Romania.

Dar, in anul 2010, prioritatile ar trebui sa fie, totusi, temele economice si mai putin cele ce tin de reformarea statului. Politicienii ar putea avea tentatia de a se ascunde de economie, scotand in fata temele ce tin de reforma institutiilor statului.

Ar fi o mare greseala, intrucat cetatenii vor fi mult mai interesati de pastrarea locului de munca, de subiectele legate de crearea de locuri de munca sau de nivelul de trai. Deocamdata, dat fiind ca s-a dezbatut bugetul de stat, temele economice au tinut capul de afis, iar preconizatele schimbari aduse de buget au fost mult discutate.

Pericolul insa planeaza. Daca economia nu va creste, va exista tentatia politicienilor de a iesi in fata cu teme legate de reforma statului.

Ambele subiecte sunt importante, dar modernizarea statului nu trebuie privita ca o perdea de fum care se arunca intr-un moment in care economia nu creste la nivelul estimat sau situatia sociala se tensioneaza.

Creditarea

Este imposibil de imaginat dezvoltarea economiei romanesti fara o crestere a ritmului creditarii. Adevarul este ca ritmul expansiunii creditarii nu va putea reveni la nivelul anilor 2006 - 2008. Dobanzile si circumspectia bancilor merg mana in mana cu problemele fostilor sau viitorilor clienti.

Dobanzile sunt in scadere, dar, totusi, inca mari, creditele neperformante au crescut, ceea ce face ca bancile sa aiba profituri mai mici si, implicit, sa fie mai prudente in acordarea creditelor, iar Ministerul Finantelor va ramane, si anul acesta, un bun client al sistemului bancar.

La randul lor, clientii (persoanele fizice) se tem de spectrul somajului sau de scaderea pietelor (companiile), planurile de afaceri sunt, implicit, nesigure, firmele au deja un grad inalt de indatorare, iar garantiile pe care le-ar putea utiliza o firma au si ele valori mai mici.

Marea dilema este: exista riscul ca economia sa se intoarca la vechile fragilitati dinainte de criza si anume o crestere bazata pe lantul credite – consum – importuri? Economia romaneasca nu s-a restructurat substantial in anul de criza.

Ea depinde, in continuare, de creditare, de consum, de import si de fondurile alocate de la buget sau cele atrase de la Uniunea Europeana. Un lucru este cert: ritmul creditarii nu va mai creste la nivelul ultimilor ani, dar va trebui sa se intensifice, pentru a sustine chiar si o crestere economica minimala.

Exporturile

In acest an, exporturile sunt speranta de crestere a economiei. O speranta care se bazeaza deja pe o tendinta de sporire in lunile noiembrie si decembrie din 2009 si prima jumatate a lunii ianuarie 2010.

Interesant este ca aceasta crestere a exporturilor este insotita de doua tendinte: o schimbare a structurii marfurilor exportate si o modificare a pietelor de export. Lohnul si fierul vechi, foarte prezente la export in urma cu deceniu, au fost inlocuite de autovehicule si utilaje tehnologice, ceea ce arata o crestere a valorii adaugate a produselor exportate.

In ceea ce priveste tarile in care ajung produsele romanesti, paradoxal, statele Uniunii Europene au devenit o destinatie consolidata. Explicatia este aceea ca toate tarile aflate in criza au incercat sa-si diversifice pietele de export.

Statele mari si companiile importante au reusit; Romania, nu. Toate aceste schimbari au insa si un dezavantaj enorm: cresterea exporturilor nu depinde suta la suta de companiile romanesti.

Spre exemplu, exporturile Dacia, care au fost varful de lance anul trecut, depind intr-o buna masura de piata germana si franceza si, respectiv, de continuarea programului “Rabla” in aceste tari.

In acelasi timp, 20 de companii mari contribuie cu 80% la exporturile Romaniei, ceea ce ar trebui sa le ofere un statut special in acest an de criza.

Cand spun statut special ma gandesc la faptul ca aceste companii reclama doua lucruri: prioritate la rambursarea taxei pe valoarea adaugata si finantare. De aceea, trebuie sa remarcam ca Eximbank, in ciuda discutiilor legate de capitalizare, nu isi indeplineste, in acest moment, pe de-a intregul menirea.

Corectitudinea impartirii banilor publici

In conditiile in care companiile private au mari probleme cu scaderea cifrei de afaceri, rolul administratiei centrale si locale devine esential pentru un mediu de afaceri corect.

Puterea de cumparare a populatiei va scadea macar pentru ca salariile bugetarilor si pensiile vor fi inghetate; in sectorul privat, este putin probabil ca firmele isi vor putea permite sa opereze cresteri salariale.

In acest context, este greu de crezut ca firmele vor putea incasa din consumul populatiei semnificativ mai mult decat in anul 2009. Si, atunci, banii publici, derulati de unitatile bugetare, de administratiile locale sau de companiile si societatile nationale, vor fi foarte importanti pentru mediul privat.

Cine va avea acces la fonduri publice va supravietui mai usor crizei. Din acest punct de vedere, asteptarile nu sunt deloc favorabile. Multi reprezentanti ai mediului de afaceri cred ca la licitatiile publice vor conta mai mult legaturile politice decat ofertele de pret ale companiilor participante.

Somajul

Este greu de estimat daca sectorul privat va incetini reducerile de salariati si, mai ales, in ce masura vor avea loc disponibilzari in sectorul de stat.

In orice caz, tema somajului va urmari economia romaneasca si este dificil de inteles pe ce se bazeaza actualul ministru al muncii , Mihai Seitan, atunci cand afirma ca somajul va creste usor la inceputul anului, pentru ca in a doua parte a lui 2010 sa coboare la o rata rezonabila de 7,3%.

Fondurile europene

Anul trecut, premierul de atunci, acelasi Emil Boc, spunea ca 2009 va fi un an record in ceea ce priveste atragerea fondurilor europene. Si nu a fost asa.

Anul acesta, spune acelasi lucru. Vor reusi institutiile publice sa atraga mai multi bani europeni si, in acelasi timp, sa lanseze licitatii pentru noi proiecte? Vom vedea abia anul viitor.

Evaziunea fiscala

Exista sperante legate de faptul ca o sursa de bani pentru buget este reducerea evaziunii fiscale. Tot mai multe patronate, din tot mai multe domenii, reclama, concret, felul in care se face evaziune. Asadar, avem domeniile si stim si mecanismele evaziunii.

Si, atunci, ce-i lipseste guvernului Boc pentru a lua masuri concrete? O comisie interministeriala , spune premierul. De altfel, si alte domenii vor avea parte de comisii de acest gen.

Cred ca nu comisiile sunt solutia, ci actiunea, institutiile solide care sa-si faca treaba, si vointa politica.
 
Analiza de Constantin Rudnitchi