Financiar

#cheltuieli #reduceri #personal

Vladescu: Cheltuielile sociale si de personal trebuie reduse, fara a afecta stabilitatea sociala

Cheltuielile sociale si cele de personal trebuie reduse, insa trebuie gasita o solutie care sa nu afecteze stabilitatea politica si sociala, a declarat, joi, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu , care considera ca neajustarea cheltuielilor publice in trecut a fost o "mare eroare ". 

"Restructurarile vor fi facute. Ele se vor face, dar cu 100.000 de oameni pe strada economia nu va functiona. Una este ca oamenii sa plece cate 10, 50 sau 100 si alta e sa plece maine 40.000 de bugetari. (...) Trebuie gasita o solutie prin care nu se va afecta stabilitatea politica si sociala," a spus Vladescu, in cadrul intalnirii ZF Expert - Cum repornim economia, precizeaza Mediafax.

El a amintit ca stabilitatea politica este unul dintre criteriile luate in considerare si de agentiile de rating.

Ministrul a aratat ca neajustarea cheltuielilor din sectorul public din trecut a fost o "mare eroare" , in prezent fiind nevoie de o ajustare intr-o zona mai "dureroasa", respectiv cea a a cheltuielilor de personal si cheltuielilor sociale.

Vladescu a explicat ca, pe structura, cheltuielile de personal si sociale reprezinta circa 9%, respectiv 12% din Produsul Intern Brut, dar trebuie reduse la 7%, respectiv 9-10% din PIB.

Totodata, el a precizat ca Ministerul Finantelor trebuie sa se bazeze pe un mix de politici care sa vizeze cresterea cheltuielilor guvernamentale pentru sprijinirea mediului de afaceri, concomitent cu reducerea cheltuielilor sociale.

"Reducerea locurilor de munca din sectorul privat trebuie sa fie compensata printr-un impuls dat de stat prin cresterea cheltuielilor de investitii si crearea locurilor de munca, pentru ca altfel am intra intr-un cerc vicios", a explicat Vladescu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea