Financiar

#dacia #masini #autoturism #vanzari #modele #programul rabla

Vanzarile Dacia au crescut cu peste 20% in 2009

Constructorul autohton de automobile Dacia , membru al grupului francez Renault, a vandut anul trecut 311.282 de masini, la nivel global cu 20,5% mai multe decat in 2008. Cu toate ca vanzarile din Romania au coborat cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, compania a reusit, totusi, sa-si majoreze usor cota pe piata locala.

In 2008, Dacia a vandut 258.372 de autovehicule, din care 84.708 in Romania, informeaza Mediafax.

Cresterea puternica  a vanzarilor de anul trecut a fost determinata in principal de succesul avut in Europa Occidentala, unde Dacia a vandut peste 200.000 de automobile. In Romania, cota de piata a constructorului roman a crescut anul trecut cu 1,5%, la 28,9%, pe o piata auto in scadere cu 53,2%, se arata intr-un comunicat al companiei.

Pe modele, cel mai vandut automobil al gamei Dacia in Romania a fost Logan berlina, cu 25.722 de unitati livrate, urmat de Sandero (inclusiv versiunea Stepway), cu 6.765 unitati, si, respectiv, Logan MCV , cu 6.249 unitati. Pe piata vehiculelor utilitare, Dacia a livrat in Romania 1.588 unitati Logan Van si 1.538 de masini Logan Pick Up.

Prin "Programul Rabla", compania a vandut 18.000 de autoturisme.

Vanzarile Dacia la export au ajuns la aproape 270 000 unitati, cu 56,1% mai mult fata de nivelul de circa 173.000 de autovehicule din 2008, cand rezultatele comerciale ale companiei au inclus si modelele Logan produse in Maroc.

Germania a devenit, in 2009, principala destinatie de export a Dacia, cu 84.708 unitati vandute, in urcare cu 231,3% fata de 2008, datorita programului de reinnoire a parcului auto derulat de guvernul german, care s-a tradus intr-un discount semnificativ pentru modelele marcii romanesti.

A doua mare piata de export a fost Franta, cu 65.956 unitati comercializate (in crestere 51,4%), urmata de Italia, cu 21.739 de masini (un plus de 151,9% fata de 2008).

In 2009, Dacia a avut o cota de 2,13% din piata germana, de 2,5% din cea franceza si de 0,93% din piata italiana.

Printre destinatiile importante de export se mai numara Algeria (17.327 unitati), Turcia (9.727 unitati) si Spania (9.030 unitati).

In Maroc, unde Logan este produs in uzina SOMACA, din Casablanca , au fost vandute anul trecut 18.112 unitati.

Planurile de viitor ale Automobile Dacia: dezvoltarea si fabricarea a doua modele noi

Automobile Dacia are in plan dezvoltarea si fabricarea a doua modele noi de masini, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, directorul comercial al producatorului auto, Fabrice Cambolive.
 
El a adaugat ca este prea devreme pentru a da detalii despre noile modele, precizeaza Mediafax.

In prezent, Dacia produce sase modele de masini, Logan Berlina, Logan MCV, Logan Van, Logan Pick-up, Dacia Sandero si .

  •   2010-01-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Vehiculele electrice vor reduce poluarea cu peste 20%

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare