Financiar

#tva #impozit #gheorghe pogea

TVA si cota unica s-ar putea majora in 2010, dar numai dupa negocierile cu FMI

Executivul nu ia in calcul majorarea TVA si a cotei unice in acest an, a declarat Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea . In ceea ce priveste posibilitatea majorarii celor doua taxe anul viitor, ministrul a precizat ca un raspuns ar fi " prematur " inaintea unei discutii cu expertii Fondului Monetar International (FMI), precizand ca Guvernul nu a intocmit o analiza in acest sens.

Masura neimpozitarii profitului reinvestit are nevoie, de asemenea, de consultari cu institutiile europene, premierul Emil Boc, precizand ca aplicarea acesteia trebuie mai intai discutata cu FMI si Comisia Europeana (CE) pentru a nu afecta deficitul bugetar negociat cu cele doua institutii internationale.

Masurile fiscale adoptate de Guvern vor primi mai intai acordul din partea Comisiei Europene si a Fondului Monetar International pentru a nu afecta si mai mult deficitul bugetar pe care il inregistreaza tara noastra. Astfel, ministrul de Finante, Gheorghe Pogea, a declarat ca majorarea TVA si a cotei unice s-ar putea face anul viitor numai dupa ce Guvernul se va consulta cu cele doua institutii. In ce priveste facilitatile fiscale pe care le-ar putea adopta Executivul, Emil Boc a precizat, de asemenea, ca masura neimpozitarii profitului reinvestit trebuie discutata mai intai cu FMI si CE.

"Ca sa va raspundem la o asemenea intrebare trebuie sa parcurgem cel putin evolutiile si analizele impreuna cu expertii FMI, dar pentru 2009 nu am avut si nu avem in vedere majorarea taxelor semnificative", a spus Pogea, intrebat daca Guvernul exclude in prezent majorarea TVA sau a cotei unice.

In ce priveste posibilitatea majorarii celor doua taxe in anul 2010, Pogea a spus ca este prematura o discutie pe aceasta tema. "Nu am facut aceasta analiza, nu discutam, este prematur sa discutam acum", a precizat acesta.

Emil Boc, a anuntat, de asemenea, ca masura neimpozitarii profitului reinvestit trebuie discutata mai intai cu FMI si CE, pentru ca aplicarea acesteia sa nu afecteze deficitul bugetar negociat cu cele doua institutii internationale.

O misiune a Fondului Monetar International, condusa de Jeffrey Franks , se afla, incepand de miercuri, in Romania pentru a evalua modul in care tara noastra a indeplinit angajamentele asumate prin acordul de imprumut semnat in luna martie.

Comisia FMI va decide daca angajamentele asumate au fost indeplinite de autoritatile romane, conditie de care depinde acordarea celei de-a doua transe a imprumutului, de circa 1,9 miliarde euro. Concluziile vor fi prezentate la finalul misiunii, care se va derula pana in 10 august.

 ( citeste continuarea in NewsChannel.ro )

 

  •   2009-07-30
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului