Financiar

#economie #tariceanu #plan anticriza #aplicare plan #varujan vosganian #criza financiara

Tariceanu: Masurile planului anticriza trebuie sa intre in vigoare la 1 ianuarie

Premierul Tariceanu le-a cerut ministrilor sa pregateasca actele normative pentru punerea in practica a masurilor din planul de contracarare a efectelor crizei economice, astfel inca acestea sa fie discutate in sedinta Executivului din aceasta saptamana si sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2009.

"Masurile incluse in programul de crestere economica si de creare de locuri de munca trebuie implementate rapid, astfel incat sa intre in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2009", a declarat Tariceanu la inceputul reuniunii de lucru pe tema planului anticriza, care a avut loc luni la Palatul Victoria, informeaza NewsIn.

La intrevederea de luni au participat ministrul Economiei si Finantelor , Varujan Vosganian, ministrul Muncii, Mariana Campeanu , ministrul Lucrarilor Publice, Lazlo Borbely, ministrul pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi, presedintele ANAF, Daniel Chitoiu , seful Comisiei Nationale de Prognoza, Ion Ghizdeanu, consilieri si experti.

Executivul a elaborat un plan de masuri ce prevede alocarea a minimum 10 miliarde de euro in urmatorii patru ani pentru investitii in economie, reducerea CAS cu zece puncte procentuale si alocarea a 220 de milioane de euro pentru constructia de locuinte sociale . Planul a fost discutat in sedinta de saptamana trecuta a Executivului.

Tariceanu a declarat, saptamana trecuta, ca programul privind cresterea economica si locurile de munca, elaborat de Guvern, vizeaza trei prioritati: oamenii, firmele romanesti si sistemul financiar. Planul mai prevede, printre altele, acordarea unui premiu fiscal de 5% din valoarea impozitului pentru plata la timp de catre firme, persoane fizice autorizate si populatie a darilor catre stat. 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea