Financiar

#studiu sap #GDPR # protectia datelor

68% din consumatori sunt suspiciosi in privinta companiilor care le folosesc datele personale

Incepand cu a doua parte a lunii mai, companiile se vor supune unor mai mari restrictii in ceea ce priveste utilizarea datelor cu caracter personal ale clientilor. Cu cateva luni inainte de aplicarea noilor politici la nivelul intregii Uniuni Europene, cei mai multi consumatori se tem ca datelor lor sunt folosite necorespunzator de catre companii. 

Gigya, companie recent achiziționată de SAP, lider de piață în soluții de identificare și gestionare a accesului consumatorilor, a realizat un sondaj în rândul clienților pentru a afla percepția acestora privind securitatea și confidențialitatea datelor personale în mediul online. Conform sondajului, The 2017 State of Consumer Privacy and Trust Survey, peste două treimi (68%) dintre consumatori nu au încredere în administrarea datelor personale de către companii.

Raportul Gigya identifică un nivel scăzut de încredere în rândul utilizatorilor în ceea ce privește siguranța datelor cu caracter personal: 69% dintre consumatori sunt preocupați de siguranța și confidențialitatea propriilor date procesate prin intermediul dispozitivelor conectate prin IoT; 61% dintre utilizatorii Facebook și-au actualizat setările de confidențialitate; 63% consideră că este  responsabilitatea lor să își protejeze datele, spre deosebire de 19% dintre consumatori care sunt de părere că firmele ar trebui să fie răspunzătoare. 

Rezultatele sondajului realizat anul trecut capătă o nouă dimensiune în lumina regulamentului GDPR ce va intra în vigoare începând cu 25 mai 2018. Toate companiile care tranzacționează sau procesează date personale ale cetățenilor Uniunii Europene trebuie să adere și să respecte regulile cuprinse în cele 300 de pagini ale Regulamentului General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal. 

Conform Gigya, 38% dintre consumatori își doresc mai multă transparență din partea companiilor, iar 77% vor să decidă cum, unde și când brandurile comunică cu ei. Principalul motiv pentru nivelul scăzut de încredere manifestat de utilizatori îl reprezintă lipsa de transparență și de control în ceea ce privește mecanismele prin care companiile utilizează datele lor personale (profilul, preferințele, consimțământul și canalele de comunicare). 

În același timp, într-o lume din ce în ce mai digitalizată, cea mai mare provocare pentru branduri este să găsească echilibrul între asigurarea confidențialității și personalizarea comunicării cu clienții. Datele personale, în contextul GDPR, acoperă o gamă mult mai largă de informații, care pot include postări pe rețele sociale, fotografii, preferințe de stil de viață și istoricul tranzacțiilor online, chiar și adresele IP. De asemenea, conform regulamentului, consumatorii au dreptul de a fi informați de fiecare dată când Termenii și Condițiile se schimbă și de a putea repermite accesul companiilor la datele lor.

Gigya, care este partener SAP Hybris încă din 2013 și achiziționată de SAP la finalul anului trecut, administrează în prezent peste 1.3 miliarde de identități ale clienților. Platforma sa permite companiilor să gestioneze mai ușor setările de profil, preferințele și opțiunile de consimțământ ale utilizatorilor, aceștia având, de asemenea, un control permanent asupra datelor lor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea