Financiar

#angajati #salariu #castig #venit

Salariul mediu net a crescut in iunie la 1.379 lei

Primele de vacanta si negocierea salariilor, pe fondul realizarii de productii mai mari, au adus pentru angajatii romani castiguri salariale medii nete de 1.379 lei in iunie, cu 23 lei mai mari fata de luna precedenta, a anuntat marti Institutul National de Statistica (INS). Cele mai mari salarii nete au fost platite in activitatile de intermedieri financiare, de 3.935 lei, in timp ce angajatii din hoteluri si restaurante au incasat cele mai mici salarii, de 777 lei in iunie.

Castigul salarial mediu net a crescut in iunie cu 1,7% (23 lei) fata de mai, pana la 1.379 lei (327 euro), ca urmare a acordarii unor prime de vacanta si a unor sume din profitul net, a negocierilor salariale si a realizarilor de productii mai mari. In mai, castigul salarial mediu net scazuse cu 3,7% (52 lei) fata de aprilie, pana la 1.356 lei, potrivit INS.

Castigul salarial mediu brut a fost de 1.887 lei (448 euro) in a sasea luna din acest an, fiind cu 1,7% peste nivelul din luna precedenta.

Cele mai mari salarii nete au fost platite in iunie in activitatile de intermedieri financiare, cu exceptia celor de asigurari si ale fondurilor de pensii (3.935 lei, 934 euro), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (777 lei, 184 euro).

Cresteri salariale de 20,9% au fost acordate in activitatile de intermedieri financiare, precum si mariri salariale intre 7% si 10% in telecomunicatii, fabricarea produselor farmaceutice, tiparirea si reproducerea inregistrarilor sau fabricarea bauturilor.

Angajatii din sectorul fabricatiei de masini, industria metalurgica, extractia gazelor naturale sau productia si furnizarea de energie electrica si termica au primit, de asemenea, salarii medii nete lunare mai mari cu 3% si 6%.

 ( citeste continuarea in NewsChannel.ro )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea