Financiar

#kruk #credite bancare #datorii

Romanii, campioni la datorii. Cum reusesc

Doi romani din trei se imprumuta frecvent, 70% avand datorii sau solicitand credite ori extinderi de la banci. In aceste conditii, disciplina financiara este esentiala pentru a nu ajunge intr-o situatie disperata.

Bunele deprinderi din tinerețe ne ajută să avem un trai mai ușor la bătrânețe. Răspunsurile respondenților participanți la studiul IPSOS comandat de KRUK cu tema “De ce unii oameni reușesc să-și plătească datoriile și alții nu?”, arata că deprinderile din copilărie ne transformă obiceiurile viitoare. 

Cercetările sociologice, proiectele de comunicare educaționale pe care le implementează Grupul KRUK au ca principal obiectiv înțelegerea trăirilor persoanelor care se află în situații financiare dificile și găsirea celor mai bune modalități de a-i ajuta să le depășească. “Studiile sociologice ne arată că deși suntem membrii aceleiași mari familii europene, fiecare dintre noi suntem totuși diferiți: polonezii (69%) și germanii (64%) par cei mai înclinați să se gândească la urmări și capabili să se abțină de la a cumpăra ce își doresc, când sunt puși în fața unor oferte de preț speciale. Iată însă că 40% dintre români ar împrumuta bani de la un prieten și nu ar lăsa oferta specială să treacă pe lângă ei. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care 64% dintre români sunt îngrijorați că au cheltuieli mai mari decât veniturile.“, a spus Iwona Słomska, membru al Consiliului de Administrație al KRUK, Directorul ariei de Marketing și Relații Publice.

În ultimii doi ani, 2 din 3 români s-au împrumutat, apelând în medie la două surse de împrumut. De asemenea, peste 70% dintre respondenți au datorii și au cerut băncilor sau companiilor de creditare extinderea perioadei de creditare.

Și pentru că obiceiurile din tinerețe ne ajută să ducem un trai mai ușor la bătrânețe, puși într-o situație teoretică, respondenții au fost întrebați ce ar face dacă ar găsi o sumă mare de bani. 74% dintre respondeți au declarat că ar încerca să găsească persoana care a pierdut suma respectivă de bani.

 

 

 

 

Atunci când vine vorba despre mersul în vacanțe, 35% dintre respondenți au declarat că nu reușesc să plece foarte des în vacanță. Majoritatea respondenților care au răspuns astfel se află în categoria de vârstă de peste 55 de ani. În același timp, o treime dintre respondenți preferă să nu își facă foarte multe planuri legate de vacanțe și preferă călătoriile spontane.

Cu toții ne simțim atrași de perioada reducerilor. Cercetarea ne-a arătat că, deși un produs are o reducere de 70%, mai mult de jumătate dintre respondenți preferă să aștepte să aibă toată suma necesară pentru a achiziționa acest produs și nu să se îndatoreze. Persoanele în vârstă au o altă modalitate prin care își prioritizează lucrurile din viață, iar dacă nu au întreaga sumă, necesară pentru achiziționarea produsului, nu se vor înhăma să îl cumpere. Diferența apare la persoanele tinere, în special de sex masculin. Aceștia vor recurge la un împrumut fie de la prieteni, fie de la familie, pentru a putea achiziționa lucrul mult dorit.

“Permanența raportului oamenilor cu aspectele economice ale vieții generează atât gânduri, cât și emoții, uneori pozitive, alteori negative. A fi datornic este o stare pe care trebuie s-o gestionăm cât mai mult rațional pentru a supraviețui cât mai bine. Uneori pentru acest lucru putem fi ajutați în a găsi soluții care să ne facă să evităm confruntarea cu situații stresante”, a declarat Aurora Liiceanu doctor în psihologie şi cercetător.

În urma cercetării am putut vedea că respondenții sunt determinați să ducă la bun sfârșit planurile și să-și îndeplinească dorințele. Profilul respondentului este conturat de sociabilitate, fiind optimist și bine organizat. Acestea sunt caracteristicile respondentului căsătorit, care are o familie în grijă și nu ia decizii pe moment. În același timp, în urma cercetării am putut vedea un alt profil al respondentului, cel care lasă pe ultimul moment ce are de făcut, respondentul care nu are încredere în propriile forțe, având tensiuni emoționale. 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea