Financiar

#cfr #tren #calatorii

Romanii au mers mai putin cu trenul in primul trimestru

CFR a inregistrat in trimestrul intai din 2010 o scadere a traficului cu 15%, la 14.726.000 calatori , din care 72.000 calatori in trafic international, fata de aceeasi perioada a lui 2009, cand a avut 17.364.000 calatori expediati, din care 69.000 pe rute internationale, au declarat pentru NewsIn reprezentantii companiei.

Compania estima in martie o scadere de 7,6% a traficului de calatori pentru intregul an 2010, la 60.557.112 calatori, comparativ cu 2009 cand 65.538.000 de persoane au ales acest tip de transport.

Potrivit reprezentantilor CFR Calatori , cauzele acestei scaderi sunt concesionarea sectiilor de circulatie altor operatori feroviari, precum si faptul ca circulatia intre regiuni s-a diminuat pe fondul unei scaderi generale a economiei, aceasta ducand la reducerea numarului de trenuri din pachetul minim social.

In ceea ce priveste tarifele pentru transportul feroviar , CFR Calatori nu a specificat daca se ia in calcul o eventuala majorare in perioada imediat urmatoare, ultima schimbare in acest sens datand din 1 septembrie 2007.

Potrivit reprezentantilor companiei, de atunci si pana in prezent, rata inflatiei a fost de 18,28 %.

"Stabilirea tarifelor maximale utilizate in traficul feroviar se face in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.36/2001, privind regimul preturilor si tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei si a Ordinului comun al Ministerului Transporturilor si al Ministerului Economiei si Finantelor nr.695/2935/ 2008, pentru aprobarea metodologiei de calcul a tarifelor maximale din tariful intern de calatori pentru transportul de calatori pe calea ferata - deservire generala", au spus reprezentantii opertatorului feroviar de stat.

Prin urmare, SNTFC CFR Calatori trebuie sa se adreseze conform Metodologiei specificate mai sus, Ministerului Transporturilor si Ministerului de Finante, cu solicitarea de majorare a tarifelor.

"Oportunitatea majorarii, procentul de majorare si data la care aceasta s-ar putea produce se vor cunoaste dupa studierea de catre cele doua ministere a documentelor depuse de SNTFC CFR Calatori", au specificat reprezentantii CFR Calatori.

La sfarsitul lunii , surse din Ministerul Transporturilor declarau ca CFR Calatori ar putea majora din vara pretul biletelor cu 15%, specificand ca au fost deja demarate procedurile pentru obtinerea avizelor necesare in acest sens.

CFR Calatori a avut in perioada ianuarie-martie 2010 pierderi de 73,29 milioane lei, in crestere cu 27,3% fata de T1 2009, si o cifra de afaceri mai mica cu 16,9%, de la 483,44 milioane lei in primul trimestru din anul trecut la 401,26 milioane lei.

La anului 2009, CFR Calatori a avut 17.065 salariati, iar in prezent are 15.205 salariati, din care 187 cu dosare de pensionare depuse.

  •   2010-06-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: 5 sfaturi financiare pentru o vacanta fara griji

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare