Financiar

#promania pierde fondurile europene #pierdere fonduri europene #fonduri europene

Romania, pe punctul de a pierde fondurile UE! Deficit de 4%

Romania risca sa nu mai primeasca niciun ban de la Comisia Europeana, deoarece nu are nicio Autoritate de Management acreditata. Acest lucru va duce la un deficit de peste 4%, potrivit fostului ministru de finante Eugen Teodorovici.

In prezent, Romania nu are acreditata nici o Autoritate de Management si nici Autoritatea de Certificare si Plata de la Ministerul Finantelor, care verifica si trimite la Bruxelles toate facturile proiectelor finantate din fonduri europene, a declarat, pentru mediafax.ro, senatorul PSD, Eugen Teodorovici, membru in Comisia buget-finante a Senatului si fost ministru al Finantelor si al Fondurilor Europene.

"Ca sa putem sa beneficiem de banii europeni care estimam ca vor intra in tara in acest an, trebuie sa avem sistemul national acreditat. Adica toate structurile statului sa fie acreditate de catre Curtea de Conturi, respectiv Autoritatea de Audit, astfel incat sa putem trimite facturile sa fie decontate la Bruxelles. Statul trebuie sa faca obligatoriu plati in tara fiindca economia nu poate sta in loc. Asta inseamna ca banii se vor plati de la bugetul de stat si nu din fondurile europene alocate Romaniei, adica se intra pe deficit. Se da peste cap toata prognoza legata de deficit si de crestere economica fiindca nu mai sunt veniturile pe care am mizat", a declarat Eugen Teodorovici, pentru mediafax.ro.

Acesta a mai precizat ca, in bugetul de stat se estimeaza ca vor intra anul acesta fonduri europene in valoare de circa cinci miliarde de euro.

"Banii pentru agricultura vor fi absorbiti usor fiindca sunt plati directe. Daca estimam ca sunt doua miliarde de euro pentru fondurile struturale si de coeziune, din cele cinci in total, si acestea nu vor fi decontate de Bruxelles, platile fiind facut de la bugetul national, atunci deficitul sare de 4%", arata fostul ministru.

"Astfel, noul Minister al Dezvoltarii, care are si fondurile europene, trebuie sa trimita mai intai la Autoritatea de Audit pachetul cu toate procedurile: stat de functii, fise de post, toate procedurile, fluxul de date din interiorul Autoritatilor de Management, intre Autoritatile de Management si Ministerul de Finante, inclusiv sistemul informatic, care este principala problema a Romaniei in absorbtia fondurilor europene. Fara toate acestea, Comisia Europeana nu poate sa acrediteze si iti ramane sistemul in aer", afirma Eugen Teodorovici.

Senatorul a afirmat ca platile trebuiesc asumate de Guvern si nu trebuie puse pe umerii beneficiarilor de fonduri europene, privati sau publici.

 

Sursa foto: amenajariterenuri.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea