Financiar

#legea darii in plata #programul prima casa #prima casa

Programul Prima Casa, eliminat din Legea darii in plata

Astazi, deputatii juristi au votat excluderea programului Prima Casa din Legea darii in plata! Decizia finala apartine Plenului Camerei Deputatilor! 

Daca programul Prima casa ramane in legea Darii in plata va fi afectata grav imaginea statului prin faptul ca acesta nu poate oferi garantii solide, sustin oficialii BNR. 


Pe de alta parte, deputatul Daniel Zanfir sustine ca, daca programul va fi eliminat din lege, va exista situatia in care statul roman plateste partea de 50% care garanteaza imprumutul, iar apoi ANAF il urmareste pe cetatean.

„Pana acum s-a spus ca legea omora Prima casa. Ei bine am explicat ca nu este adevarat, pentru ca statul roman nu este consumator, iar garantia statului este una suverana. Unde este riscul bancii in Prima casa, ca are deja jumatate de casa si apoi executa si restul?”, a declarat Daniel Zanfir, initiatorul legii.

Deputaţii jurişti  Programul Prima Casă a fost eliminat din legea dării în plată, iar plafonul pentru datornicii cu probleme a fost crescut la 250.000 de euro. Sunt două dintre amendamentele votate, marţi, de către deputaţii jurişti.

Decizia finala apartine Plenului Camerei Deputatilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea