Financiar

Platim cele mai mici facturi din UE la energie si gaze

Romania are printre cele mai mici tarife din Europa la energia electrica si gaze, potrivit unui studiu Eurostat, citat de Reuters. Astfel, tara noastra se afla pe locul sapte in Europa, in clasamentul preturilor platite de consumatori pentru lumina si gaze naturale, in conditiile in care preturile din zona central si est-europeana se mentin sub nivelul celor din vest.

In tara noastra, pretul unui KWh de energie electrica era la 1 ianuarie 2008 de 0,0855 euro, in timp ce un gigajoule de energie termica costa 7,6 euro. Aceste valori nu includ taxele. Potrivit studiului, cel mai mic pret la electricitate este practicat de furnizorii din Bulgaria, unde un KWh costa 0,0547 euro, urmata de Letonia, cu 0,0583 euro/KWh, si Estonia, cu 0,0635 euro/KWh.

La polul opus se afla tarifele la energie electrica din Italia (0,1658 euro/KWh), Luxembourg (0,1509 euro/KWh) si Irlanda (0,1465 euro/KWh). Referitor la gazele naturale, cele mai ieftine piete sunt Estonia (4,99 euro pentru un gigajoule de energie termica), Lituania si Ungaria (5,96 euro/gigajoule). In schimb, cele mai ridicate preturi pentru energia termica se regasesc &ic

irc;n Suedia (15,08 euro/gigajoule), Irlanda (14,74 euro/gigajoule) si Germania (13,97 euro/gigajoule). Analistii Reuters sunt de parere ca, pe fondul cresterii constante a costurilor din aceasta industrie, la nivel global, consumatorii europeni vor suporta cheltuieli din ce in ce mai ridicate cu energia. Astfel, tarile din regiune vor fi nevoite sa majoreze preturile in urmatorii ani pentru a evita riscul aparitiei unor intreruperi in furnizarea de electricitate si gaze.

 In Romania, sunt deja presiuni pentru cresterea preturilor la gazele naturale, inca din primavara. Mai mult, luna aceasta Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul Energiei asteapta solicitarile si pentru ajustarea pretului la energia electrica. Ultima majorare de preturi la gazele naturale, de 8,5%, a avut loc in februarie, in timp ce ultima scumpire a energiei electrice a fost operata la 1 aprilie 2007, cu 3,95%.

Cresterea preturilor in Europa Centrala si de Est este necesara pentru a incuraja investitiile in noi centrale electrice si infrastructura pentru a sustine cresterea economica din regiune si pentru a inlocui vechile unitati de productie din perioada comunista, mai sustin analistii internationali.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea