Financiar

Moody’s ne avertizeaza, dar nu ne scade ratingul

Analistii agentiei internationale de evaluare Moody’s au reluat, ieri, avertizarea privind riscurile provocate de deficitul de cont curent al Romaniei, dar precizeaza ca ratingul tarii nu va scadea.

Dietmar Hornung, senior analyst in cadrul Moody’s, a declarat ieri, la Bucuresti, ca perspectiva stabila acordata Romaniei se pastreaza in continuare si „suntem multumiti cu ratingul pe care l-am acordat tarii.

Nu avem in vedere scaderea acestuia", a declarat Hornung. In prezent, ratingul acordat de agentie Romaniei este „Baa 3", cu perspectiva stabila. Hornung a mai precizat ca cel mai mare risc care poate conduce la un dezechilibru macroeconomic este nivelul ridicat al deficitului de cont curent .

Risc de depreciere a leului

Potrivit unui scenariu pesimist elaborat de Moody’s la inceputul lunii mai, un nivel ridicat al deficitului de cont curent ar putea provoca deprecierea puternica a monedei nationale si ar putea conduce la scaderea brusca a cresterii economice.

Romania si alte zece state central si est-europene au fost incluse de agentia de evaluare financiara Moody’s Investors Service in „zona de pericol", ceea ce arata ca aceste tari se confrunta cu tensiuni macroeconomice, insa de intensitati diferite. In ceea ce priveste cresterea economica de 8,2% a Romaniei, inregistrata in primul trimestru din 2008, Hornung a declarat ca nu este ingrijorat de aceasta evolutie.

Date pentru rating

Favorabile


Crestere economica puternica
Grad scazut de penetrare a bancilor
Prezenta proprietarilor straini
Performante financiare bune

Nefavorabile

Majorare rapida a creditarii
Costuri ridicate de productie
Crestere a presiunii competitiei
Imprumuturi mari in valuta

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
  •   2008-06-13
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: O cariera de succes la varsta de 5 ani

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului