Financiar

#salariu #romatsa #concurs

Locul in care castigi 3.000 euro lunar

ROMATSA nu este afectata de criza. Aceasta ar fi principala concluzie care apare dupa ce afli ca un angajat auxiliar din aceasta regie castiga lunar aproximativ trei mii de euro, dupa ce ministrul Transporturilor a anuntat disponibilizari in aceasta companie.

Regia Autonoma a Traficului Aerian din Romania (ROMATSA) este probabil una dintre putinele companii care au in 2009 un buget crescut fata de anul trecut, desi este criza. Proiectul de buget pentru acest an al regiei arata o crestere cu 1,24% a cheltuielilor cu personalul, ceea ce reprezinta doua treimi din veniturile realizate.

In plus, in acelasi document se precizeaza ca regia va mai da 18,83 milioane de lei adaosuri de risc profesional, va plati la stat 88 de milioane de lei cheltuieli si contributii de vacanta, prime de vacanta in valoare de doua salarii lunare, tichete de masa , tichete de cresa, drepturi speciale la participare la fondul de profit, cheltuieli de relocare si de plecare din institutie a personalului. Toate aceste fonduri sunt obtinute prin auto-finantare, din banii obtinuti din taxele percepute liniilor aeriene pentru tranzitarea spatiului aerian national roman.

Salarii de trei mii de euro pe luna pentru personal auxiliar

Din documente rezulta ca cei care lucreaza la ROMATSA au salarii de aproximativ trei mii de euro pe luna, dupa cum noteaza Cotidianul. Aceasta nu ar fi poate o problema, in conditiile in care aceste salarii ar intra in contul controlorilor de zbor, care au raspunderea directionarii traficului aerian din intreaga tara, ceea ce s-ar putea traduce cu responsabilitatea a “mii de vieti, in fiecare zi”. Problema apare insa in cazul functionarilor platiti din cadrul institutiei, care sunt in numar dublu fata de controlorii de zbor si despre care, in mare parte, nu se stie ce activitati desfasoara si cum au ajuns acolo.

Potrivit jurnalistilor de la Cotidianul, care au facut o cerere de informare catre ROMATSA, cu privire la anunturile publice de angajare facute de companie, in aceasta institutie se angajeaza personal fara sa se faca anunturi publice, care sa dea sanse egale persoanelor pregatite sa desfasoare activitatile specifice din acest domeniu. Astfel ca institutia este ocupata cu rude, prieteni si relatii ale angajatilor deja existenti sau ale sefilor institutiei.

La inceputul acestui an, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, anunta ca va trimite acasa aproximativ 200 de angajati de la ROMATSA, pentru a mai reduce din cheltuielile cu personalul, mai ales in conditii de criza, dupa ce in luna ianuarie l-a numit sef pe Bogdan Donciu.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea