Financiar

#dai casa si scapi de datorii #legea darii in plata #datorii romani

Legea darii in plata, adoptata! Care sunt modificarile

Legea darii in plata, numita si "dai casa si scapi de datorii", a fost votata astazi de 207 parlamentari! S-au inregistrat doar un vot impotriva si o abtinere! Legea urmeaza sa fie trimisa Presedintiei pentru a fi promulgata, ceea ce inseamna ca debitorii cu greutati la plata ratelor vor putea preda bancii cheile casei in 15 zile de la promulgare!

Daniel Zamfir, initiatorul legii, a precizat, in plen, ca prin reexaminarea legii, Parlamentul a dispus modificarea actului normativ in acord cu observatiile presedintelui, a stabilit un plafon de 250.000 de euro, a scos de sub incidenta legii programul Prima Casa si a stipulat ca legea darii in plata se aplica si celor aflati in proces de executare silita.

Potrivit proiectului adoptat miercuri, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnati printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea legii.

Legea darii in plata stipuleaza ca persoanele cu credite de locuinte isi pot ceda bunurile ipotecate catre banci daca sunt in incapacitate de plata a ratelor imprumuturilor.

”In momentul asta, gandul meu este la sutele de mii de familii din Romania care asteapta aceasta lege. Le dam o sansa oamenilor sa aleaga cum vor sa isi traiasca viata, fara sa fie sclavii bancilor”, a spus Daniel Zamfir, intr-o interventie telefonica la Antena 3.

Sursa foto: johnmorrisrealty.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea