Financiar

#internet #telefonie mobila #comunicatii

Internetul in banda larga si telefonia mobila au crescut in 2009

Numarul conexiunilor fixe la internet in banda larga a crescut in 2009 cu 12% fata de 2008, iar conexiunile mobile in banda larga au avansat cu 66%, a anuntat Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii ( ANCOM ).

Astfel, la sfarsitul anului 2009 se inregistrau 2,8 milioane conexiuni de acces la internet in banda larga la puncte fixe, din care 2,5 milioane erau furnizate clientilor persoane fizice. Rata de penetrare la 100 locuitori a ajuns la 13,1%, iar la 100 gospodarii, la 34,2%.

De cealalta parte, numarul de conexiuni active la puncte mobile pentru acces in banda larga la internet a ajuns la 2,5 milioane, de la 1,5 milioane la sfarsitul anului 2008.

Numarul de utilizatori activi de telefonie mobila a crescut in 2009 cu 3,6%

Numarul de utilizatori activi de telefonie mobila a crescut anul trecut cu 900.000, de la 24,5 milioane la sfarsitul anului 2008, la 25,4 milioane, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila ajungand la 118%, mai arata datele ANCOM.

Traficul total de voce initiat prin retelele mobile de telefonie a crescut cu 39% in 2009, cu 35 puncte procentuale mai mult decat numarul utilizatorilor activi, astfel ca traficul de voce efectuat in medie, lunar, de un utilizator activ a crescut cu 28 de minute, ajungand la 2 ore si 22 de minute.

In valori absolute, traficul de voce originat de catre utilizatorii finali de servicii de telefonie mobila a depasit 20 de miliarde de apeluri, respectiv 42 de miliarde de minute, in timp ce traficul total de mesaje SMS a depasit 7 miliarde, fiind in crestere cu 73% fata de anul 2008. In medie, un utilizator a transmis lunar un numar de 25 mesaje SMS, cu 9 mai mult fata de media lunara inregistrata in anul 2008.

Durata unui apel de voce originat de utilizatorii finali a crescut cu 12 secunde, ajungand la 2 minute si 3 secunde.

In ceea ce priveste sectorul telefoniei fixe, acesta a cunoscut anul trecut o evolutie contradictorie.

Astfel, in paralel cu cresterea de 2,3% a numarului de linii de acces (adica o crestere cu 120.000 linii, pana la 5,29 milioane la sfarsitul anului), numarul de abonati a scazut cu 30.000 (ajungand la 4,09 la sfarsitul anului), traficul de voce inregistrand o scadere semnificativa, de -14%.

  •   2010-05-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandru Enache

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu: Tot ce trebuie sa stii despre asigurarea obligatorie a locuintelor

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu, consultant de asigurari

Pune o intrebare