Financiar

Industriasii maresc investitiile in productie si ies la export

Rezultatele ultimului sondaj de conjunctura, realizat de Comisia Nationala de Prognoza (CNP) in randurile industriasilor, arata ca vanzarile pe pietele externe vor creste de trei ori mai mult decat livrarile destinate pietei interne.

Managerii din industrie estimeaza ca, in primul semestru din acest an, vanzarile la export vor avansa cu peste 10%, in timp ce vanzarile pe piata autohtona vor fi cu doar 3,2% mai mari.

Intre domeniile in care cifrele de afaceri vor creste semnificativ se numara productia mijloacelor de transport non-rutiere (+20,6%), confectiile metalice (+14,4%) si prelucrarea lemnului (+5,4%).

Ancheta CNP releva ca, in primul semestru, volumul investitiilor va creste cu peste 30%, productia industriala va avansa cu 5,8% si productivitatea muncii va fi mai mare cu 9,1%. In schimb, numarul de salariati va scadea cu 3,4%, iar gradul de utilizare a capacitatilor de productie va fi de numai 75%.

Sectoarele cu cel mai mare potential de crestere a vanzarilor sunt constructiile metalice si productia mijloacelor de transport non-rutiere

Ultimul sondaj de conjunctura realizat in randurile industriasilor arata ca productia isi va tempera cresterea, dar exporturile se vor majora semnificativ.

Ancheta, efectuata de Comisia Nationala de Prognoza (CNP), arata ca stocurile la producator vor scadea, pe fondul cresterii cifrelor de afaceri rezultate din vanzari, in special in cazul livrarilor pe pietele externe. Aceasta asteptare optimista a industriasilor ii determina sa anunte si o marire semnificativa a investitiilor in propriile companii, cu peste 30% in primul semestru din acest an fata de aceeasi perioada din 2007.

Pe de alta parte, si productivitatea muncii va avea o crestere viguroasa, dar nu datorita retehnologizarii sau modernizarii capacitatilor de productie (cum ar fi normal), ci mai mult pe seama reducerilor de personal. Iar disponibilizarile se anunta a fi din ce in ce mai numeroase, potrivit CNP, proportiile depasind, in multe sectoare, pragul de 10% din totalul efectivelor de salariati.

De altfel, industriasii estimeaza ca numarul total al salariatilor va scadea cu peste 3% in acest semestru, ajungand la 1,547 milioane de persoane angajate in industrie.

Preturile cresc pe toata linia

In ceea ce priveste evolutia preturilor, industriasii se asteapta la o crestere medie cu 14,9% a costurilor proprii de productie si cu 8,2% a inflatiei (media scumpirilor la nivelul consumului), in primul semestru din 2008 fata de aceeasi perioada din anul anterior. Se va ajunge, in iunie, la o crestere de 7,3% a costurilor de productie fata de luna decembrie si de 3,5% a inflatiei. Industriasii estimeaza, de asemenea, ca media lunara a cresterii costurilor de productie va fi, in aceasta perioada, de 0,6%.

Importuri cu 14% mai mari

Sondajul efectuat de CNP arata ca importurile de bunuri vor creste cu 14% in primul semestru din acest an, in timp ce dinamica exporturilor va fi de 13%. De unde va rezulta un deficit comercial (decalajul dintre valoarea importurilor si cea a exporturilor) estimat la 11,2 miliarde de euro. Valoarea totala a importurilor ar putea ajunge la 27,2 miliarde de euro.

Utilizare slaba a capacitatilor

Un alt indicator care ii preocupa pe industriasi este gradul de utilizare a capacitatilor de productie. Acesta a oscilat, de-a lungul anului trecut, intre un minim de 76,1% si un maxim de 77,2%, insa se preconizeaza ca in trimestrul al doilea din acest an va scadea pana la 75,5%.

Astfel ca, in medie, utilizarea capacitatilor va fi cu 0,4 puncte procentuale mai mica in primul semestru din 2008, fata de primele sase luni din 2007.

Per ansamblu, cresterea productiei industriale din primul semestru va fi de 5,8%, ritm usor inferior celui din primele sase luni din 2007, de 6,1%. De asemenea, potrivit CNP, avansul productivitatii muncii va incetini la 9,1%, de la 10,8% in aceeasi perioada a anului trecut.

In special productia de incaltaminte-pielarie inregistreaza cele mai drastice scaderi, atat in ceea ce priveste cifrele de afaceri, cat si in cazul numarului de salariati.

Se estimeaza, spre exemplu, ca in trimestrul al doilea din acest an cifrele de afaceri in sectorul de marochinarie vor scadea cu 9,1%, dupa ce in primul trimestru scazusera cu 49,5% fata de aceeasi perioada din anul anterior.

Pentru acelasi sector se preconizeaza o reducere de personal cu aproape 15%. Scaderi importante ale cifrelor de afaceri rezultate din vanzarile pe piata interna s-au mai inregistrat in prelucrarea lemnului (-33,9%) si productia de mobilier (-23,6%). La livrarile pe pietele externe, deprecieri puternice au avut loc in industria de celuloza si hartie (-27,2%), mijloacele de transport non-rutiere (-24,7%) si minereurile nemetalice (-17,8%).

Domenii in care cresc cifrele de afaceri

Mijloace de transport si utilaje non-rutiere +20,6%

Constructii metalice, schele si cofraje +14,4%

Prelucrarea lemnului, industria mobilei +5,4%

Industria alimentara si a bauturilor +4,2%

Productia de textile si imbracaminte +4,1%

In minele metalifere, reducerile de personal vor fi de 20%

In minele metalifere, reducerile de personal vor fi de 20%

disponibilizari masive in minerit

Primul dintre sectoarele pentru care industriasii prevad reduceri mari de personal este extractia de minereuri metalifere, unde proportia disponibilizarilor va ajunge la 20% din efectivul actual de salariati. Urmatoarele sunt, in ordine, productia de echipamente medicale (16,5% din efectiv), marochinaria (14,7%), productia de imbracaminte (13,4%) si prelucrarea tutunului (13,1%).

Principalii indicatori ai industriei

Investitii: +30,4%

Productie: +5,8%

Productivitatea muncii: +9,1%

Vanzari pe piata interna: +3,2%

Vanzari la export: +10,6%

Stocuri: -0,6%

Costuri cu forta de munca: -6,4%

Efectivul de salariati: -3,4%

Utilizarea capacitatilor de productie: -0,4%

Costurile de productie: +14,9% (+0,6% media lunara)

Evolutii in in semestrul I 2008, comparativ cu aceeasi perioada din 2007


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea