Financiar

#google #banca transilvania #parteneriat #reclama #voucher #google adwords

Google si Banca Transilvania ofera "la pachet" servicii bancare si reclama pe Google

Google si Banca Transilvania au lansat campania "Prietenul Google", prima promotie de pe piata romaneasca care ofera intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), odata cu un serviciu al bancii si promovare pe Google.

Aceasta premiera de pe piata romaneasca se adreseaza clientilor Abonamentului Bancar IMM al Bancii Transilvania, dar si celor care intentioneaza sa-si promoveze site-ul si afacerea cu ajutorul Google AdWords , o platforma de publicitate online prin care clientii isi pot plasa reclame de tip anunt, afisate in motorul de cautare Google in momentul in care un utilizator cauta un cuvant-cheie ales de client.

In plus, parteneriatul Google-Banca Transilvania isi doreste sa fie "o oportunitate de a lucra mai deschis cu companiile si cu diferite institutii, dar si de a contribui astfel la dezvoltarea rapida a spatiului digital, incluzand serviciile e-commerce si marketingul online", dupa cum declara Hernandez Gallardo, Head of New Markets, EMEA Google, intr-un comunicat al companiei.  

Clientii care vor beneficia de aceasta promotie vor primi un voucher de 150 de lei, pe care il vor putea folosi pentru a-si face reclama pentru propria firma pe Google AdWords. De exemplu, daca un IMM are un Abonament Bancar IMM de la Banca Transilvania si un site de firma, el va putea beneficia de voucherul respectiv pentru a-si promova site-ul si implicit afacerea pe Google.

Etapele care vor fi urmate au fost stabilite a fi astfel: banca si firma vor alege un set de cuvinte-cheie, vor stabili anunturile, iar compania va licita o anumita suma pentru fiecare termen ales. De fiecare data cand cineva va cauta pe Google unul dintre cuvintele-cheie selectate va fi afisat si anuntul-reclama al firmei respective, publicitatea firmei putand sa apara si in cadrul siteurilor ce contin reclama furnizata de Google, cu plata in sistem "pay per click".

  •   2009-07-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

L.V.

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului