Financiar

#google #brand #valoare

Google este in continuare cel mai valoros brand din lume

Google este si in acest an cel mai valoros brand din lume. Compania este evaluata la 114 miliarde de dolari si este urmata in top de alti trei giganti ai lumii IT - IBM, Apple si Microsoft. In acelasi timp, valoarea celor mai puternice 100 de branduri din lume a crescut cu 4% in ultimele 12 luni, la peste 2.000 miliarde dolari.

Un clasament al celor mai valoroase 100 de branduri din lume, ajuns la cea de-a cincea editie, realizat de Millward Brown Optimor pentru WPP, cuantifica in valoare monetara opinia consumatorilor despre branduri.

Potrivit concluziilor studiului din acest an, brandurile puternice si-au dovedit rezistenta sporita la efectele recesiunii, iar companiile care au redus anul trecut in contextul crizei bugetele de marketing si-au dat seama ulterior de importanta sustinerii propriului brand si castigarii loialitatii clientilor in perioade de recesiune, majorand sumele alocate acestor scopuri.

Companiile din sectorul inaltei tehnologii ocupa confortabil primele patru locuri ale top 100: Google conduce clasamentul, cu o valoare a brandului de 114 miliarde de dolari (in crestere cu 14% fata de 2008), urmat de IBM (86 miliarde de dolari, cu o crestere de 30%), Apple (83 miliarde dolari, 32%) si Microsoft (76 miliarde de dolari, in stagnare ).

Top 10 este inchis de Coca-Cola (68 miliarde de dolari, crestere de 1%), McDonald's (66 miliarde de dolari, -1%), Marlboro (57 miliarde de dolari, 15%), China Mobile (52 miliarde de dolari, -14%), General Electric (45 miliarde de dolari, -25%), respectiv Vodafone (44 miliarde de dolari, -17%).

Cea mai puternica crestere a valorii brandului a fost obtinuta de grupul sud-coreean Samsung (locul 68, 11 miliarde de dolari, plus 80%).

Cel mai accentuat declin al valorii unui brand care a ramas totusi in top 100 vine din industria telefoanelor mobile.

Nokia a pierdut 58% din valoarea brandului, la mai putin de 15 miliarde de dolari, si a coborat pana pe locul 43.

Printre cele mai interesante noi intrari in clasamentul sectorului inaltei tehnologii se numara Facebook, cu o valoare de 5,5 miliarde de dolari a brandului, care nu ii asigura insa un loc in top 100 general al brandurilor globale.

Totodata, ICICI Bank a devenit prima marca indiana din top, intrand direct pe locul 45, cu un brand in valoare de peste 14 miliarde de dolari.

Cele patru mari economii emergente, India, China, Rusia si Brazilia, au pentru prima data cel putin cate o reprezentanta fiecare in top 100.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea