Cu al sau deficit bugetar de aproape 13% echivalent PIB, Grecia nu este cumva chiar cu totul si cu totul o exceptie, in aceasta perioada, intre tarile Uniunii Europene si in general intre tarile numite ale lumii occidentale.

Grecia este o exceptie doar dintr-un alt punct de vedere: al minciunii asupra deficitului. A existat un fel de complot national al minciunii asupra marimii deficitului inca din preajma intrarii Greciei in zona euro.

Guverne, partide la putere sau in opozitie, cercuri de afaceri, biroul de statistica au convenit sa spuna ca deficitul era mai mic decat era in realitate, avand in vedere ca standardele necesare intrarii in zona euro reclamau deficite bugetare care sa fie sub 3% echivalent PIB.

Apoi, cand practic toate tarile din zona euro n-au mai respectat aceasta limita, si Grecia a declarat oficial depasirea, dar tot nu in parametrii realitatilor.

Doar cand buba a spart, a fost nevoie sa se admita ca deficitul bugetar de 5% era de fapt de 8% echivalent PIB! Minciuna de zeci de miliarde de euro. Masuri dramatice sunt acum prevazute pentru ca bugetul public sa se intoarca in limite rezonabile, cu nu se stie ce sanse de succes!

Grecia a inceput sa vanda mobila din casa pentru a nu ajunge la mana FMI, care ar face-o harcea-parcea! Iar partenerii din zona euro au lasat Grecia sa se descurce singura! Dar, sa fie clar, din cauza minciunii, si nu cumva din cauza faptului ca deficitul bugetar a sarit de pe fix.

Bruxelles-ul nici n-ar fi putut penaliza Grecia pentru acest fapt - desi la Bruxelles demagogia e mare! -, deoarece cam toti corifeii Uniunii Europene se afla cu musca pe caciula in privinta respectiva.

Deficitul bugetar pe ansamblul zonei euro a urcat la 6,4% din PIB in 2009, fata de nici 2% din PIB in 2008 si este estimat a creste in continuare la 7% in 2010.

Deficitul depaseste media in tari importante precum Franta, Spania sau Olanda, si nu doar in Grecia, Irlanda sau Portugalia. In Marea Britanie, deficitul bugetar e aproape ca in Grecia.

Iar in America deficitul bugetar pur si simplu a explodat la peste 12% din PIB, urcand in cifre absolute la aproape 1.500 miliarde dolari. In fond, intreaga incercare de combatere a recesiunii antrenate de criza s-a bazat pe cresterea, in unele cazuri fabuloasa, a deficitelor bugetare.

Direct, din imprumuturi de pe piata, sau indirect, din nimic (prin emisiuni ale bancilor centrale puse in contul statului), mii de miliarde de euro au fost aruncate pe piata sub forma asa-numitelor stimulente fiscale si monetare.

Toate acestea isi gasesc corespondent in deficite bugetare uriase, ceea ce a insemnat de fapt abandobarea completa si dintr-o data a stabilitatii bugetare care a dominat conceptiile si practicile economice din ultimele trei decenii.

Si toate acestea fara a putea spune cineva exact rezultatele! Dincolo de faptul ca semnalele de revenire economica sunt disproportionat de mici in comparatie cu amploarea stimulentelor, revenirea apare artificiala in masura in care nu are loc prin absorbtia somajului.

Dar, mai ales, nu stie nimeni impactul pe termen mediu si lung. Cineva va trebui sa plateasca aceste deficite sau durerile restrangerii lor. In Vestul Europei, guvernele trebuie in 2010 sa se imprumute la nivelul record de circa 2.200 miliarde euro pentru finantarea deficitelor publice - echivalentul aproape al unei cincimi din PIB!

Comisia de la Bruxelles avertizeaza ca in peste jumatate din tarile zonei euro, situatia finantelor publice va deveni in 2010 nesustenabila. Sub diferite formule - tehnice, diplomatice, directe -, economisti de marca anunta ca Occidentul este amenintat de ceea ce Wall Street Journal nu se sfieste a numi o "criza a datoriilor".

Cand cresterea datoriilor depaseste sensibil cresterea veniturilor poate fi prapad. Or, acest lucru s-a intamplat in ultimii ani in Occident, iar, in ultimii doi ani, si datoriile publice au intrat in aceasta morisca.

Or, stie si Grivei ca, dintr-o criza a datoriilor nu se poate iesi decat prin strangeri severe de curea: fie directe, fie, daca exista rezistenta sociala, prin inflatie! La nivelul lumii occidentale, o revenire a inflatiei devastatoare de acum patru decenii pare cea mai probabila perspectiva.

Analiza de Ilie Serbanescu