Financiar

Euro pregateste revenirea la 3,6 lei

Saptamana trecuta, raportul euro/leu a testat constant pragul de 3,65, care a fost depasit consistent vineri, cand a fost atins un minim de 3,6370 lei. Urmatorul prag de rezistenta al euro a devenit acum cel de la 3,6 lei, cel mai important aflandu-se la 3,55 lei, nivel care s-a conturat inca de la inceputul anului.

 O scadere a monedei unice poate avea loc in cazul in care sentimentele de aversiune fata de risc ale investitorilor straini se vor mentine la cote reduse. Vineri nu numai leul a avut o evolutie pozitiva, si celelalte monede din  regiune, precum zlotul, forintul si coroana slovaca inregistrand, la randul lor, cresteri in fata monedei europene.

Euro a inceput saptamana cu un curs mediu de 3,6775 lei, sedinta in care a fost atins un maxim de 3,6860 lei. Marti a fost testat pentru prima data pragul de 3,65 lei, vineri cursul coborand la 3,6573 lei, mai jos cu aproape patru bani fata de finele saptamanii precedente, in timp ce ultimele tranzactii au fost realizate in jurul nivelului de 3,64 lei. Primele tranzactii au fost realizate la sfarsitul saptamanii la 3,66 lei.

Cursul mediu al monedei americane a avut, la randul sau, o evolutie depreciativa, el coborand de la 2,3818 lei la 2,3615 lei, aceeasi tendinta inregistrandu-se si in cazul francului elvetian, care a scazut de la 2,2704 la 2,2415 lei.

Pe piata monetara nu s-au inregistrat miscari importante ale dobanzilor, pe fondul unei lichiditati destul de echilibrate, care nu a fost influentata de licitatia organizata de Trezorerie , care a plasat miercuri certificate de trezorerie scadente la sase luni, in valoare de 270,8 milioane lei, dintr-o valoare a emisiunii initiale de 500 milioane lei, la un randament mediu de 10,61% si unul maxim de 10,75%.

In schimb, BNR a respins ofertele de 21,3 milioane lei ale celor doua banci participante la licitatia de certificate de depozit cu scadenta la trei luni, pentru ca suma era mai mica decat minimul necesar, de 75% din valoarea initiala anuntata, de 100 milioane lei. 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
  •   2008-05-19
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Schimba paradigma in cautarea unui job

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare