Financiar

#facturi #plata #cheltuieli #chitante #promotii #contabilitate

De ce ar trebui sa-ti verifici lunar facturile

Unii dintre noi si-au facut o obisnuinta din a-si verifica lunar facturile si chitantele pentru toate cheltuielile facute. Altii, in schimb, cred ca e o pierdere de vreme si arunca facturile la gramada intr-o cutie, asta daca fac macar atat. Ce nu stiu cei din urma este ca putinele minute de care este nevoie pentru verificarea lunara a facturilor te pot scuti de multa bataie de cap. Iata de ce:

Facturi umflate fraudulos

Primul motiv pentru care ar trebui sa-ti verifici facturile sunt cheltuielile adaugate fraudulos. Se intampla destul de des ca unii furnizori de servicii sa umfle facturile si sa-ti adauge pe nota de plata cheltuieli pe care nu le-ai facut. Daca sunt sume mari, se observa usor, insa pentru sumele mai mici va trebui sa iei facturile la mana si sa le verifici.

Totodata, se poate intampla ca pe nota de plata sa iti apara taxe care nu sunt adaugate incorect, dar despre care pur si simplu nu stiai ca exista. E bine sa le verifici si pe acestea si sa stii de ce au aparut pe factura.

Greseli de facturare

Din cand in cand se intampla sa te trezesti pe factura cu cheltuieli adaugate din greseala, fara rea intentie. Daca iti verifici hartiile, le vei putea descoperi la timp si vei putea anunta compania care a emis factura, pentru a o corecta.

Contabilitate

Intotdeauna e bine sa stii exact ce buget ai si ce cheltuiesti. Verificarea periodica a facturilor iti va arata pe ce dai banii si te va ajuta sa ramai in limitele bugetului. Totodata, o verificare amanuntita iti va arata cui si cat datorezi, precum si ce taxe trebuie platite.

Promotii si modificari de facturare

Din cand in cand, companiile anunta promotii prin intermediul facturilor. Uneori esti anuntat ca poti beneficia de oferte gratis sau de reduceri de pret , asa ca e bine sa arunci un ochi pe hartiile pe care le primesti, pentru a vedea daca poti beneficia de asa ceva.

De asemenea, furnizorii de servicii mai obisnuiesc si sa isi anunte clientii de schimbari contractuale sau de facturare, asa ca daca nu iti verifici facturile, s-ar putea sa nu afli de ele si sa constati cu uimire ca facturile nu sunt asa cum te asteptai.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea