Financiar

#aur #pret #crestere

De ce a crescut pretul aurului in Romania?

Pretul gramului de aur a fost stabilit, joi, de Banca Nationala a Romaniei, la cel mai inalt nivel atin vreodata, de 114,0802 lei, in timp ce, in aceeasi zi, pe piata externa, pretul metalului pretios scazuse, scrie Ziare.com, citat de Bloombiz.ro.

De ce s-a intamplat acest lucru? Potrivit specialistilor in domeniu, totul depinde de cursul de schimb intre euro si dolarul american si euro fata de moneda nationala.

"Pretul aurului pe piata internationala se coteaza in dolari pe uncie, iar, pe piata romaneasca, in lei pe gram (1 uncie insemna 31.1035 grame).

Pretul aurului pe piata internationala este 1.145, iar cursul euro/dolar american este 1.3300. Pe piata locala, cursul euro/leu fiind 4,12 ajungem la pretul aurului in lei/gram de 114, un maxim istoric", a explicat, pentru Ziare.com, Alina Piciorea, Head of Corporate & Retail Sales Financial & Capital Markets Division la Piraeus Bank .

In schimb, pe pietele externe, pretul aurului scazuse la putin peste 1.140 de dolari/uncie, fata de 1.150 dolari pe uncie in ziua precedenta, pe fondul aprecierii dolarului fata de celelalte monede principale, in special a monedei unice europene.

Astfel, dolarul a castigat 0,5 la suta fata de euro, inregistrand cel mai ridicat nivel din ultimele doua saptamani, potrivit Business Week.

"Prin urmare, se observa ca in perioadele in care cursul euro/dolar scade puternic, iar cel euro/leu creste, pretul aurului in lei creste si el. Influenta pretului pe piata locala este strict influentata de acesti factori externi", ne-a explicat Piciorea.

De altfel, Piraeus Bank este, in prezent, singura banca comerciala din Romania care vinde clientilor.

"Businessul cu aur in Romania a fost si este un succes. De la lansare, la sfarsitul lui octombrie 2009, s-au vandut peste 44 de kilograme de aur si 550 de monede, cu o valoare de peste 1,5 miioane de euro", a spus Piciorea pentru Ziare.com.

"Tendinta este crescatoare, volumele, in luna martie, crescand la peste 10 kilograme de lingouri. Cresterea preturilor din ultima perioada nu face decat sa sustina ca aurul este o investitie in siguranta si care aduce profitabilitate pe termen lung", a adaugat ea.

Pe de alta parte, la nivel mai mic, sunt influentate si preturile pe gramul de aur in cazul bijuteriilor, de exemplu, avand in vedere ca si aceste preturi se stabilesc in functie de rata oficiala stabilita de BNR. Astfel, daca la inceputul lunii martie, pretul se raporta la pretul de 108,5 lei/gram, in aprilie, pana acum, pretul a crescut de la 109,2 lei/gram la maximul de 114,08 lei/gram.

Ce se intampla pe piata externa?

In ciuda scaderilor de joi, vineri dimineata pretul aurului a inceput sa creasca si pe piata internationala, atingand cel mai inalt nivel din ultimele trei luni, analistii punand acest lucru pe seama problemelor legate de datoriile din Grecia, care a face diversele monede mai volatile, in timp ce aurul este privit drept o investitie relativ sigura, pe termen lung.

Astfel, pretul aurului a ajuns la 1.150,40 de dolari pe uncie, cu 25 de centi mai mult decat la inchiderea pietei din New York, joi. Cu toate acestea, pretul este mult sub nivelul maxim istoric de peste 1.200 de dolari/uncie, inregistrat la inceputul lunii decembrie de anul trecut.

Foto : open2.net

  •   2010-04-09
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Schimba paradigma in cautarea unui job

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu: Tot ce trebuie sa stii despre asigurarea obligatorie a locuintelor

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu, consultant de asigurari

Pune o intrebare