Dacian Ciolos , ministrul Agriculturii , a declarat vineri ca fermele mici pot rezista pe piata doar in cazul in care vor fi adoptate mecanisme specifice si Politica Agricola Comuna (PAC) va fi adaptata la normele UE.
Ciolos a adaugat ca fermele mici au un impact pozitiv asupra mediului inconjurator, informeaza NewsIn. "In Uniunea Europeana avem foarte multe ferme mici, foarte mici si de subzistenta . Politica Agrigola Comuna trebuie sa se adapteze astfel la realitatile Uniunii Europene largite pentru a permite fermelor mici sa supravietuiasca", a declarat ministrul agriculturii. Fermele mici prezinta mai multe avantaje, mentinand diversitatea solurilor si a produselor. In acelasi timp, aceste ferme aprovizioneaza pietele locale si pe cele de proximitate, actiune realizata rareori de fermele mari.