Financiar

Comertul si telecomunicatiile, cele mai mari cresteri in servicii

Anul trecut, putine tari din UE au avut ritmuri mai mari decat Romania in materie de cresteri ale afacerilor din domeniul serviciilor. Consumismul este la noi inca tanar si viguros.

Serviciul de statistica al Comisiei Europene a prezentat, saptamana trecuta, un tablou al evolutiei principalelor piete de servicii din statele membre si la nivelul UE. Indicii care arata cresterea afacerilor furnizorilor de servicii de la noi au avut, anul trecut, printre cele mai mari salturi din Europa. Datele sunt cu atat mai relevante, cu cat sunt prezentate cresterile reale, care nu tin cont de inflatie (preturile fiind constante).

Spre exemplu, la nivelul EU-27, in trimestrul al treilea al anului trecut, comparativ cu trimestrul al doilea, veniturile din comertul cu autovehicule au crescut cu 1,3% (1% in zona euro). Dar, noteaza Eurostat, cea mai rapida crestere intre statele membre s-a inregistrat in Romania (11%). Cu o crestere de peste 5% s-au mai plasat doar Slovenia , Lituania si Estonia.

Cresterea sectorului de retail a continuat in intreaga Europa, dar, evident, nu in ritmurile inregistrate in Romania. Cresterea din primul trimestru al anului trecut a fost de 22%, iar in ultimul trimestru, de 6%. In domeniul transportului autohton, evolutia este diferita. O crestere sustinuta au avut transportul terestru si cel pe apa. In ce priveste transportul aerian, dupa mici scaderi incepute in 2006, din a doua parte a anului trecut afacerile au revenit in forta ( 45% - crestere in trimestrul al treilea).

Cresterile sunt foarte mari cand vine vorba de domenii precum comunicatii, IT si servicii de suport business. Anul trecut, cresterile trimestriale au depasit 5%, in activitatile de posta si curierat, fiind practic cele mai mari din UE ( la nivelul UE, ritmurile au fost de sub 1%). De asemenea, suntem campioni la capitolul cresterea vanzarilor de servicii in telecomunicatii, in 2007. In sectorul IT, dupa un puseu de crestere in primul trimestru al anului trecut (49%), incasarile companiilor din domeniu s-au mai temperat (-15% la nivelul trimestrului al treilea).

In domeniul hoteluri si restaurante, anul trecut a inceput slab. Trimestrul al doilea 2007 a adus o usoara redresare, in schimb, in trimestrul urmator (plin sezon turistic ), vanzarile s-au stabilizat. Este un semn ca, in acest sector, e nevoie de diversificarea ofertelor de servicii.

Managerii zambitori

Chiar daca nu ajung cu rezultatele la zi, statisticile de mai sus arata ca, la noi, consumul mai are resurse de crestere si piata nu este inca saturata. De altfel, potrivit raportului prezentat saptamana trecuta de institutul de statistica de la Bucuresti - "Tendinte privind evolutia activitatii in aprilie-iunie 2008" -, majoritatea managerilor din servicii sunt... zambitori. In prezentarea INS, daca sunt mai multi manageri care raspund pozitiv decat cei care raspund negativ, rezultatul este un chip "numai zambet". Astfel, la capitolul " situatie economica ", "contracte si comenzi", "nu­mar salariati", a fost bifat "zambet".

In schimb, "suparare mare": marea majoritate a managerilor se asteapta la cresterea preturilor. Aceasta nu e de bine nici pentru consumator si, in consecinta, nici pentru afacere.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea