Financiar

Clauze mai dure pentru constructori

Constructorii nu vor mai putea umfla facturile si vor plati penalizari de intarziere in oricare faza a proiectului.
 
Autoritatile publice si beneficiarii de fonduri europene sau publice vor fi obligati, incepand de azi, sa aplice conditiile contractuale internationale FIDIC , a anuntat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor , Eugen Teodorovici.

„Am introdus in legislatia nationala conditiile contractelor tip FIDIC, iar incepand de maine (n.r. - 1 iulie) vor fi obligatorii pentru toate autoritatile contractuale, precum si in toate proiectele din fonduri europene“, a declarat Teodorovici intr-o conferinta de presa. Noile prevederi se aplica in cazul tuturor contractelor de achizitii, constructii sau proiectare incheiate de autoritatile publice si beneficiarii de fonduri europene sau publice.

Contractul FIDIC impune in primul rand existenta unei garantii de buna executie, care va fi depusa, de exemplu, de constructorul care a reusit sa obtina un contract pentru reparatia unei strazi.
Printre alte clauze care apar intr-un contract FIDIC este si penalizarea constructorului daca acesta nu respecta termene intermediare de executie. Pana acum, eventuale penalitati pentru intarziere se puteau aplica numai pentru termenul final de executie.

De asemenea, in premiera, orice extindere a cheltuielilor unei lucrari se va face numai cu aprobarea beneficiarului, in speta a statului. Pana acum era de ajuns o semnatura a inginerului firmei constructoare si astfel nu exista un control strict asupra cheltuielilor unui proiect.

Teodorovici a mai precizat ca urmeaza sa fie incheiat un protocol cu Ministerul Educatiei pentru introducerea in universitatile tehnice, in anii terminali, a studierii obligatorii a acestor conditii contractuale pentru ca viitorii specialisti sa fie pregatiti sa incheie acordurile dupa practica internationala.

Totodata, Ministerul Finantelor vrea ca pana la sfarsitul anului sa termine toate procedurile pentru infiintarea unui tribunal specializat in solutionarea rapida a conflictelor aparute pe astfel de contracte.

FIDIC este o organizatie profesionala internationala, cu sediul la Geneva, fara competenta normativa, care a intocmit, in urma unor cercetari, modele de contracte care se aplica de obicei in afacerile internationale de constructii.

  •   2008-07-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului