Financiar

Cele mai bune rate de schimb valutar la banci

Varianta schimbului valutar prin intermediul ghiseelor bancare este mai buna, cel putin din perspectiva sigurantei, decit cea a caselor de schimb. Cotidianul a realizat o evidenta a cursurilor practicate de banci pe parcursul unei saptamini. Exceptind doua, trei nume, majoritatea bancilor isi rezerva o marja (dintre pretul de vinzare si cel de cumparare) aproape identica ce se invirte in jurul valorii de zece bani. Cele citeva exceptii sint Romanian International Bank, a carei marja este la jumatatea mediei in defavoarea bancii, Bancpost si BRD, a caror diferenta intre cele doua valori este ceva mai mare decit media in favoarea lor.
Publicitate
 
Cel mai putin variabil curs il are CEC, iar cel mai putin stabil il gasim la UniCredit Tiriac . Raportate la cursul oficial anuntat, valorile practicate de banci difera cu 3 bani in medie atit la cumparare, cit si la vinzare. In trei din cele cinci zile pe care le-am luat in calcul, romanian international bank a avut cea mai buna rata de schimb la cumparare de euro. Cu alte cuvinte, cel mai avantajos pentru clienti. Diferenta dintre RIB si cel de-al doilea clasat, Piraeus Bank, a fost de cel putin trei bani, iar in comparatie cu cea mai proasta optiune, de aproape sase bani.

In conditiile in care RIB este foarte putin prezenta prin sucursale pe piata bancara din Romania, cea mai buna varianta pentru vinzare de euro ar fi UniCredit Tiriac sau chiar Raiffeisen Bank . Daca vreti sa cumparati euro, cea mai buna varianta, la prima vedere, este MKB Romexterra , care vinde cu pina la 3 bani mai ieftin decit ceilalti. In aceasta privinta insa, diferentele sint destul de mici intre banci. Totusi, variante mai bune si mai usor de gasit sint, in ordine, Raiffeisen, CEC si Alpha Bank.

Creditul in euro ramine stapin

Principalul motiv pentru care schimbam euro este plata ratelor la banci. Creditul in valuta ramine dominant in portofoliul bancilor din Romania, cu doar citeva exceptii. La finalul lunii ianuarie, 55% din valoarea imprumuturilor acordate de banci populatiei si firmelor era reprezentata de credite in valuta, restul de 45% fiind in lei. Cel mai mult au crescut in ianuarie imprumuturile in valuta acordate populatiei, cu 6% fata de luna precedenta - si cu 143,4% fata de ianuarie 2007 -, pina la 40,2 miliarde de lei (echivalentul a 10,9 miliarde de euro), in timp ce creditele catre populatie in moneda nationala au avansat cel mai lent, cu doar 1,1% fata de decembrie (si cu 43,1% fata de ianuarie 2007), pina la 33,94 miliarde de lei (echivalentul a 9,2 miliarde de euro).

Creditele in lei acordate populatiei si firmelor au avansat in ianuarie cu doar 2,4% fata de luna precedenta (si cu 45,7% fata de ianuarie 2007), pina la 69,3 miliarde de lei (echivalentul a 18,7 miliarde de euro), in timp ce imprumuturile in valuta au sporit cu 5,5% (89,1% fata de prima luna a anului trecut), pina la 84,9 miliarde de lei (echivalentul a 22,94 miliarde de euro).

 

Pentru mai multe informatii legate de economie aboneaza-te la Newsletter-ul Financiar Acasa.ro

 

  •   2008-03-25
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului