Financiar

#medicamente #scumpire #reteta

Bolnavii platesc chiar si de cinci ori mai mult pentru tratamente

Bolnavii sunt obligati de la 1 iulie sa plateasca pe retete chiar si de cinci ori mai mult, iar gratuitatea anuntata de autoritati este o alta "miselie" intrucat toate tratamentele sunt compensate la cele mai ieftine produse, iar unele nici nu mai exista pe piata, afirma medicii.

medicamenteMedicii de familei sunt osteniti sa tot explice bolnavilor ca tratamentele pe care le luau de ani de zile trebuie schimbate cu altele mai ieftine, intrucat pretul vechilor retete a crescut chiar si de cinci ori, a declarat, agentiei Mediafax, Carmen Barba, doctor de familie.

"Mi-e mila de oameni. Trebuie sa le spun ca acum retetele lor sunt mai scumpe, unele duble chiar. Ii vad cum numara banii. Nu le mai ajung ca sa-si cumpere reteta pentru trei luni. Numara iar. Pana la urma imi cer medicamentele pentru o luna. Poate luna viitoare se vor mai ieftini, zic ei", spune medicul.

Carmen Barba explica cum un medicament precum Sortis, administrat pentru reducerea valorii colesterolului si a trigliceridelor, un pacient trebuie sa plateasca in loc de 75 de lei, 140 de lei, iar aceste maladii sunt tot mai frecvente in randul populatiei, potrivit rezultatelor evaluarii starii de sanatate a romanilor.

Medicul a spus ca ar fi fost normal ca aceasta compensare sa fie facuta la Lipantil, un produs destul de bun pentru aceste suferinte, dar, din pacate, compensarea se face la Fenofibrat care nici nu mai este pe piata.

O alta problema semnalata de medic, vizeaza medicatia pentru copii.

"Acum parintii platesc si pentru tratamentele copiilor pentru ca anumite medicamente sunt scumpe", a adaugat medicul.

La randul sau, farmacista Elena Marin a explicat ca pentru medicamentul Singulaire prescris unui copil cu asm bronsic, boala cronica, statul plateste 160 de lei, iar familia 320, intrucat pretul medicamentului este 480 lei.

Marin a spus ca rezista cu greu nemultumirii oamenilor bolnavi si nevoiasi, pensionarii plecand plangand din farmacii.

"Nici macar medicamente nu ne mai putem lua. Vom muri", spune farmacista, citand din plansetele oamenilor. Pentru un pacient cu suferinta cardica pretul tratamentului compensat a crescut de trei ori.

"Si ma refer numai la doua medicamente precum Corlentor, pentru care nu exista generic si Omacor. Eu trebuie sa platesc in loc de 270 de lei , 750 de lei, compensarea fiind de 38 de lei. Ma refer numai la aceasta reteta. Dar pe langa aceste medicamente, eu trebuie sa mai iau si alte produse. Este inacceptabil", a declarat, pentru MEDIAFAX, un pacient cu suferinta cardiaca din Capitala, Cristian Matei, care va trimite un memoriu la Ministerul Sanatatii si la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, in legatura cu cresterile fara precedent ale platilor la medicamente.

In plus, acest pacient nu are voie sa schimbe tratamentul.

"Medicul mi-a spus ca nici sa nu ma gandesc ca as putea schimba tratamentul", a mai spus Matei.

De cu totul alta parere este medicul de familie Cristian Oana.

El spune ca bolnavii saraci nu vor suferi pentru ca sunt multe medicamente al caror pret a scazut.

"Nu este problema cu cei saraci. Eu nu am avut nicio reclamatie . Daca voi avea, voi vedea ce voi face", a mai spus Oana.

Intrebat ce poate face un bolnav care trebuie sa ia Corlentor, pentru afectiuni cardiace , Oana a recunsocut ca este "vai" de acel pacient.

"Este vai de el. Asta este", a spus medicul.

Bolnavii cu suferinte cronice analizeaza, in aceasta saptamana, listele cu compensate si gratuite prezentate de CNAS .

Ei spun ca aceste liste s-au schimbat de cateva ori de aceea ar mai avea nevoie de ceva timp pentru a vedea care va fi forma finala.

"Trebuie sa analizam forma finala a acestor liste. Avem deja informatii ca bolnavii cu cancer vor plati tratamentul. La fel si cei cu SIDA. Cand vorm termina studiul vom da in judecata statul pentru ca ne-a incalcat drepturile si, mai ales, ne-a mintit, spunand ca nu vor fi afectate tratamentele prin programele nationale", a spus presedintele Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC).

Fiica unei paciente bolnave de cancer spune ca nu vede vreo solutie pentru ca mama sa sa-si continue tratamentul chimio, intrucat acesta nu mai este compensat, iar el costa 21.000 de lei. Mai mult, mamei i-a fost redus salariul cu 25 la suta, iar tanara castiga 2.000 de lei lunar.
 

  •   2010-07-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Campanie pentru cariera ei: Urmeaza-ti visul!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare