Financiar

#bnr #banci #informatii #insolventa #credit

Bancile vor da BNR informatii despre clientii care au intrat in insolventa

Bancile comerciale vor transmite Bancii Nationale a Romaniei (BNR), incepand de saptamana viitoare, informatii despre clientii la care a inceput procedura de insolventa , in termen de doua zile lucratoare de la momentul in care acestia au instiintat institutia de credit. Potrivit legislatiei bancare, banca centrala poate solicita bancilor comerciale informatii suplimentare fata de raportarile curente cu scop prudential si statistic.

Mai multi bancheri au declarat pentru Mediafax ca au primit miercuri o adresa de la BNR prin care li se solicita ca, incepand de luni, 18 mai, sa transmita datele privind clientii pentru care s-a declansat procedura de insolventa.

"Banca Nationala afla foarte tarziu chiar de cazuri de insolventa privind clienti mari. Nu exista o obligatie a bancilor de a raporta astfel de date, iar, in conditiile actuale, devine mult mai importanta o astfel de informatie", a confirmat directorul general al Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, contactat de Mediafax.

Cinteza a explicat ca cel mai important motiv al acestei decizii il reprezinta posibilitatea ca banca centrala sa poata analiza din timp cu bancile comerciale daca se impun in cazul falimentelor unor importanti.

La finele lunii aprilie, bancherii au discutat cu BNR despre oportunitatea modificarii legislatiei privind insolventa, pentru a limita situatiile in care un creditor poate solicita insolventa unei companii pentru neplata datoriei, intrucat institutiile de credit sunt nevoite sa constituie la un moment dat sau sa inceapa executarea debitorului...

 ( citeste in NewsChannel.ro )

 

  •   2009-05-13
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum sa-l inveti pe copilul tau valoarea banilor

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare