Financiar

#sanctiune #raport #banca.

Bancile cu raporturi eronate vor fi sanctionate

Bancile si dorectorii de banci care mint in raportarile pe care le fac se afla in vizorul Bancii Nationale a Romaniei ( BNR ). Seful Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, spune ca institutia pe care o conduce nu face publice rezultatele controalelor si deciziilor luate, insa recomanda sanctiuni care sunt luate apoi de consiliile de administratie ale respectivelor banci.

Cinteaza a precizat ca Banca Nationala a Romaniei a aplicat in 2009 mai putine sanctiuni decat in anii anteriori, dar duritatea si impactul acestora in sistem au fost mult mai mari, dupa cum noteaza Business Standard. “Nu toti conducatorii de banci sau de departamente, care au plecat anul acesta, au renuntat de bunavoie la functie sau au fost schimbati pentru ca asa au dorit actionarii. Nu, a fost solicitarea BNR. Nu facem din asta un caz public, nu ne apucam sa emitem ordine. Discutam cu actionarii, carora le dam un termen pana la care sa adopte ei o astfel de masura. Altfel, daca ar aparea public ca o sanctiune a BNR, s-ar induce un risc puternic asupra bancii respective”, a explicat, pentru Business Standard, Nicolae Cinteza.

Seful Directiei de Supraveghere din BNR spune ca cele mai grele pedepse le-au avut de indurat cei care au trimis rapoarte eronate . “Ca supraveghetor, cea mai urata fapta pe care o am in vedere atunci cand ma gandesc sa propun o sanctiune este minciuna. Atunci cand se trimite constient o raportare care nu reflecta realitatea dintr-o banca nu mi se da posibilitatea sa realizez o analiza corecta si o prognoza cu privire la evolutia institutiei respective in urmatoarele ­patru-sase luni”, a adaugat Cinteza.

Potrivit Business Standard, aceste rapoarte mincinoase au un efect nu doar local, pentru ca pe baza lor, analistii fac prognoze si calculeaza strategii viitoare. Tocmai de aceea si pedepsele pentru aceste date false sunt mari, mergand pana la concedierea sefului unui departament sau chiar a unei banci.

In ce priveste creditele, ritmul de crestere a creditului a fost foarte scazut in ultima perioada, iar imprumuturile s-au acordat in conditii foarte stricte, seful Directiei de Supraveghere din BNR se asteapta ca neperformantele sa avanseze pe segmentul creditelor acordate anterior anului 2008.

 

  •   2009-09-22
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

L.V.

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: O cariera de succes la varsta de 5 ani

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Care sunt joburile de viitor?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare