Financiar

#bnr #banca nationala #bani #credit

Bancherii au discutat propunerile BNR privind creditarea persoanelor fizice

Expertii bancari nu au ajuns astazi la nici o concluzie finala in ceea priveste noile reguli referitoare la creditarea populatiei.

Ei au creionat doar o serie de propuneri preliminare urmand sa se intalneasca marti, cu viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu . Abia dupa aceasta, asociatia romana a bancilor va formula o pozitie oficiala in legatura cu proiectul Bancii Nationale de inasprire a conditiilor de imprumut si introducerea unui test de stress pentru clientii bancilor.

Noul regulament de acordare a creditelor pentru persoanele fizice impune bancilor sa ia in considerare venituri care nu le pot depasi cu mai mult de 20% pe cele declarate fiscal in anul anterior, in cazul in care clientul nu prezinta documente care sa ateste continuitatea noilor venituri.

Pentru a lua in considerare venituri peste aceasta limita, banca trebuie sa solicite clientului documente care sa ateste continuitatea acestora, se mai arata in proiectul BNR. Dispozitiile propuse de banca centrala nu se aplica insa in cazul veniturilor exceptate de lege de la obligatia de plata a contributiilor fiscale.

Banca Nationala a anuntat, de asemenea, ca vrea ca bancile sa realizeze teste de stress pentru clienti prin care sa se identifice modul in care acestia ar putea reactiona in cazul scumpirii exagerate a creditelor. Testul va lua in calcul conditiile din piata in ultimele 18 luni.

Proiectul Bancii Nationale se afla in dezbatere publica pana la finele acestei luni.Daca va fi aprobat, bancile vor trebui sa aplice noile prevederi in termen de cel mult 45 de zile de la adoptarea noului regulament.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea