"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
După declararea independenţei Armeniei, în anul 1991, noua putere, care a considerat necesar să arunce la groapa de gunoi a istoriei tot ce avea legătură cu trecutul sovietic al ţării, a anulat sărbătoarea de la 8 martie , considerată 'moştenire a regimului comunist', înlocuind-o cu Ziua maternităţii şi frumuseţii, marcată la 7 aprilie.
Desigur că femeile au avut numai de caştigat, pentru că de atunci bărbaţii au început să marcheze ambele sărbători - neoficial , dar sincer, pe cea de la 8 martie, şi foarte oficial, dar cumva 'din obligaţie', pe cea de la 7 aprilie. În urmă cu patru ani s-a făcut dreptate şi Ziua internaţională a femeii a fost repusă în drepturi, ba chiar este zi nelucrătoare, spre deosebire de sărbătoarea din 7 aprilie.
Acum, bărbaţii încep să-şi exprime, pe baze absolut legale, admiraţia pentru sexul frumos la 8 martie şi o fac cu atata sarg, încat la 7 aprilie apare nevoia unui concediu serios, notează RIA Novosti .
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »