"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Statele Unite se pregătesc intens pentru atacarea Iranului, susţine cotidianul britanic The Guardian , citand surse de la Washington. O eventuală ofensivă ar putea avea loc în această primăvară, dar cel mai probabil atacul va fi declanşat anul viitor, înainte de încheierea mandatului preşedintelui George Bush .
În ultimele luni americanii au trimis un al doilea portavion cu 40 de avioane la bord în zona golfului Persic. Un al treilea portavion va ajunge acolo în următoarele 10 zile. Au fost suplimentate stocurile de rachete, iar acum se acumulează rezerve de combustibil, susţine The Guardian
Administraţia americană susţine că actuala mobilizare de forţe din zona golfului nu prevesteşte un atac iminent, ci este doar o tactică de intimidare a regimului de la Teheran, cu scopul de a convinge Iranul să se conformeze rezoluţiei Naţiunilor Unite. Un analist american pe probleme de securitate , fost angajat al CIA, şi-a exprimat părerea că un atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene este iminent, în ciuda dezminţirilor autorităţilor de la Washington.
Forţele armate au fost mobilizate, ţintele sunt fixate şi ne pregătim de război, a adăugat Vincent Cannistraro, care a lucrat pentru CIA şi pentru Consiliul de Securitate Naţională. Pe de altă parte, regimul de la Teheran a avertizat că este gata să riposteze la orice atac armat împotriva instalaţiilor sale nucleare. Iranul a anunţat astăzi că a lansat un nou tip de avion fără pilot cu o rază pe peste 700 de kilometri.
Aparatul, care nu poate fi detectat de radar, poate colecta informaţii şi poate înregistra imagini. Anunţul are loc pe fondul manevrelor armatei iraniene, în cursul cărora au fost testate rachete cu raze de 350 de kilometri şi un sistem de apărare antiaeriană achiziţionat din Rusia.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »