"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Accesul noilor membri UE in spatiul Schengen va fi aminat cu cel putin sase luni din cauza unor dificultati tehnice.
Sistemul de informare Schengen - SIS II, care ar trebui sa permita cetatenilor celor 10 state nou-intrate in Uniune accesul liber in UE, este foarte mult intirziat si va fi pus in aplicare cel mai devreme in noiembrie 2007.
Aminari repetate
Noul sistem, care permite eliminarea controalelor la frontierele interne ale UE, vine ca urmare a imposibilitatii vechiului SIS de a stoca toate datele cu privire la noii membri si a cunoscut deja mai multe aminari de cind a fost prezentat de Consiliul European in iunie 2005.
Astfel, eliminarea controalelor la frontiere si pe aeroporturi va interveni abia in martie sau in octombrie 2008, o data cu schimbarea orarului pentru legaturile aeriene, conform comisarului european pentru Justitie, Franco Frattini. Tot el afirma ca s-ar putea urgenta punerea in aplicare a noilor proceduri, prin „ridicarea progresiva a controalelor la frontiere (...), mai intii terestre, apoi pe aeroporturi“.
Libertate totala in 2008
Pe de alta parte, surse diplomatice de la Bruxelles considera aprecierile lui Frattini ca fiind nerealiste si ca sistemul SIS II va deveni operational chiar mai tirziu - in ianuarie 2008 -, pentru ca transferul datelor din vechiul sistem va dura pina la sfirsitul lui noiembrie 2007.
Date despre aproximativ 800.000 de persoane indezirabile sau cautate de Justitie si 13 milioane de semnalmente, majoritatea privind obiecte furate, sint deja stocate in noul SIS II. Dupa finalizare, accesul in spatiul Schengen se va face prin introducerea numelui solicitantului in baza de date a sistemului si verificarea lui.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »